Straja

Focuri de armă și contrabandiști de țigări

Straja: Focuri de armă și contrabandiști de țigări

Deși nu mai face parte din domeniul „senzaționalului”, ci deja pare că a intrat în „cotidianul” zonei Vicov-Brodina, polițiștii de frontieră suceveni au capturat câteva mii de pachete de țigări după ce au făcut uz de armă.
Un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră Brodina, care se afla în misiune, a observat marți seară, în jurul orelor 20.45, la aproximativ o mie de metri de frontieră, un grup format din trei persoane care transporta mai multe colete voluminoase. Grupul a fost somat verbal de polițiștii de frontieră, însă a ignorat somațiile, și, folosindu-se de acoperirile din teren și de întuneric, a încercat să fugă.
Conform celor afirmate de către purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Suceava, comisar Ilie Poroch-Serițan, polițiștii de frontieră au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare, fiind trase cinci focuri de armă în plan vertical, reușindu-se reținerea localnicului Cristinel B., în vârstă de 26 ani.
150 de lei pentru fiecare bax de țigări transportat
În zonă au fost găsite șase mii de pachete de țigări mărcile „Ronson” și „Three Kings” de proveniență ucraineană, în valoare de aproximativ 24.000 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.
În urma cercetărilor și din declarațiile tânărului s-a stabilit că cele trei persoane aveau rolul de a transporta țigările de la linia de frontiera până la Straja, urmând să primească 150 lei pentru fiecare bax, a arătat comisarul Poroch-Serițan.
În aceste condiții au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la contrabandă, cercetările fiind continuate, sub supravegherea procurorului din cadrul DIICOT Suceava, în vederea depistării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun. Totodată, au fost informate și autoritățile de frontieră din Ucraina în vederea cercetării evenimentului, a precizat purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Suceava.

Straja: Focuri de armă și contrabandiști de țigări
Straja: Focuri de armă și contrabandiști de țigări
Straja: Focuri de armă și contrabandiști de țigări
Straja: Focuri de armă și contrabandiști de țigări

Recomandări

Polițiștii de frontieră au confiscat un autoturism de 25.000 de euro furat din Germania și găsit la Vicovu de Sus

Țigări în valoare de 110.000 de lei, în autoturismul Audi A6 abandonat de contrabandistul urmărit de polițiști

Șofer care transporta țigări de contrabandă, urmărit la ieșirea din Suceava spre Fălticeni. Suspectul urmărit cu focuri de armă a dispărut printre strujeni de porumb

Suceava, în topul județelor cu cele mai mari confiscări de țigări de contrabandă și al celor mai mari capturi