Alertă

Focare de rujeolă în două comunități de romi



Alertă la Direcția de Sănătate Publică Suceava, după ce două comunități de romi au fost lovite de rujeolă, din cauza refuzului părinților de a-și vaccina copiii.
Boala a fost semnalată la Berchișești, unde numărul minorilor bolnavi a ajuns la șapte, a informat, ieri, directorul executiv al DSP, dr. Ludovic Abiței.
Medicul a precizat că, în această comunitate de romi, un număr mare de copii sunt nevaccinați împotriva rujeolei, părinții respingând în masă serul. Pentru a limita numărul de îmbolnăviri, Direcția de Sănătate Publică, în colaborare cu medicul de familie din zonă, a inițiat derularea unei micro-campanii de imunizare, acțiunea urmând a avea loc în zilele următoare.
La Baia, în comunitatea de romi, numărul copiilor cu rujeolă este în momentul de față de patru, a mai anunțat șeful DSP Suceava. El a precizat că nici unul dintre minori nu era vaccinat împotriva bolii, copiii provenind din familii care-și schimbă frecvent domiciliul. De menționat că toți pacienții din cele două focare de rujeolă izbucnite în comunitățile de romi au fost spitalizați.
Rujeola, cunoscută și sub numele de pojar, este o boală infecțioasă extrem de contagioasă, iar vaccinarea este cea mai sigură metodă de protecție. Serul se administrează prima oară la copiii cu vârste între 13 și 15 luni, o a doua vaccinarea realizându-se la vârsta de 7 ani (clasa I).
De la începutul anului, în județ au fost înregistrate 715 cazuri de rujeolă. Totodată, a fost înregistrat și un deces, la o fetiță de 9 ani, din Brodina de Sus.