Un călător al unui troleibuz de pe linia 77 din București a fost rănit, miercuri după-amiază, după ce asupra vehicului s-ar fi tras cu un pistol cu bile, iar un proiectil a spart unul dintre geamurile laterale, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali ai RATB.Purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Transport București (RATB), Constantin Tobescu, a precizat că incidentul s-a produs în zona străzii Izvorul Rece, pe sensul de mers către Piața Reșița.”Din primele informații pe care le avem de la șofer, se pare că asupra troleibuzului s-a tras cu un pistol cu bile, dintr-un imobil aflat pe traseul liniei 77. Unul dintre călători a fost rănit după ce proiectul a spart geamul în dreptul căruia se afla acesta”, a mai spus Tobescu. Oficiali din Poliția Capitalei au precizat, tot pentru MEDIAFAX, că un bărbat a sunat la 112 în jurul orei 16.00 și a anunțat că geamul unui troleibuz a fost spart. La fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipe de polițiști, care au izolat zona și au demarat verificări pentru a stabili în ce condiții a fost spart geamul troleibuzului.