Fluxul memoriei

Dar eu mă autoanalizez cu toată obiectivitatea posibilă și vreau să mai văd cât comunism a fost sădit în mine, sau cu cât comunism m-am născut. Am văzut câte idei marxiste sunt prezente în conștiința mea. Poate pentru că, repet, am umblat desculț până la 14-15 ani, din martie până în noiembrie, în rest cu papuci uzați, cu talpă de lemn. Freudian vorbind, aici trebuie căutate motivele. Nu am fost îndoctrinat, m-am născut și am crescut îndoctrinat cu multe idei marxist-leniniste. Din gândirea genială a tovarășului Nicolae Ceaușescu n-am luat nimic. Nici nu era ce lua. Toate erau baliverne. Opera teoretică și practică a tovarășului Nicolae Ceaușescu e o colecție de baliverne. Inclusiv canalul, metroul și Casa Poporului. Toate se puteau face peste o sută de ani de urmașii urmașilor noștri. Să muncească ei, să rabde de foame ei. Să stea în frig ei. Așa trebuia să gândească secretarul general al PCR. Ce mai aprob și acum, la fel ca în copilărie și adolescență? Ierarhia marilor personalități politice ale țării. Pe primul plan se situează Nicolae Bălcescu, cel mai pur revoluționar român, cel mai nobil patriot. Revenirea sa cu vaporul, în pragul morții, la 33 de ani, de la Palermo la Galați, să vadă pământul patriei, pe care n-a primit voie de la turci să pună piciorul, m-a emoționat profund toată viața. S-a reîntors și a murit la Palermo, corpul ajungând în groapa comună, ca acel al lui Mozart. Două genii! I-am citit întreaga operă pe la 11 ani la Costâna, acasă, vara, întins pe iarba din ogradă. El era imprimat încă din 1948 pe bancnota de 100 de lei. În 1952 au fost imprimate cele mai frumoase bancnote din istoria României. Un leu, trei lei, cinci lei, zece lei, douăzeci și cinci de lei cu chipul lui Tudor Vladimirescu, iar prin 1960 și 50 de lei cu chipul lui Cuza, altă personalitate proeminentă a României. Rețin titulatura băncii centrale de atunci: Banca Republicii Populare Române – Banca de Stat. Acum Banca Națională este tot de stat. Rezervele Federale americane sunt proprietatea unor bănci ale multora dintre marii bandiți imperialiști, dușmani ai proletariatului de pretutindeni, cum scria Scânteia cea bătrână, condusă pe atunci de tânărul Silviu Brucan. Normal ar fi și ca Banca Națională a României de astăzi să poarte cel puțin titulatura: Bancă de Stat.
Savantul C. I. Parhon, care s-a vândut comuniștilor, vorba contabilului Berlaga al lui Ilf și Petrov și a avocatului Colomeischi, care a făcut pușcărie mulți ani numai pentru că era avocat. Colomeischi era rus lipovan și ar fi putut chema Armata Roșie să-l elibereze. Atunci însă nu se ținea cont de etnie. Dușmanii poporului nu aveau etnie. Mai târziu, prin 1965, israelienii au început să-i cumpere pe valută pe pușcăriașii evrei din România. Sigur că nu erau mulți. Deci savantul C. I. Parhon, vândut comuniștilor, a fost de fapt primul președinte al prezidiului Marii Adunări Naționale, îndeplinind funcția de șef de stat. După 1955 a fost răsplătit moral cu atribuirea numelui său Universității din București, deși era încă în viață. Poza lui era doar în ziare, nu a fost totuși membru al PRM, ca și Petru Groza. Vicepreședinte, pe lângă maestrul Sadoveanu, era și muncitorul ceferist din Iași Ion Niculi, dacă mă ajută bine memoria. C. I. Parhon era un reputat cercetător în endocrinologie. Prin 1960 circula zvonul că, înainte de a muri, a fost conservat de viu într-un frigider (era atunci la modă o știință, criogenia), urmând a fi înviat când savanții vor descoperi trezirea din hibernare. Sigur că ar fi o minune precum învierea lui Lazăr, care e totuși o poveste ca toate poveștile. Ferească Dumnezeu să fi amintit prin 1950 de Lazăr din Biblie, în afara bisericii. Misticismul era pedepsit chiar și cu pușcăria. Fiii pocăiților (membrii sectelor religioase) făceau armata la muncă, fără să pună mâna pe AK47. Ar fi fost o blasfemie față de celebrul pistol-mitralieră care a omorât după 1947 milioane de oameni în toate războaiele civile sau necivile.