Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că vrea o evidență mai clară a modului în care s-au cheltuit fondurile alocate de instituția pe care o conduce la școlile speciale din județ. Flutur a arătat că deși personalul din aceste unități este în subordinea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, fondurile pentru cheltuielile unităților școlare sunt alocate de către Consiliul Județean.
Șeful administrației județene a declarat că în momentul de față nu există o evidență exactă a modului în care au fost folosite fondurile alocate în ultimii ani de către CJ Suceava la cele șase școli speciale. „Am constatat că nu a existat nici o coordonare și nici o persoană care să se ocupe de urmărirea modului în care s-au cheltuit acești bani. Din păcate, această situație este de câțiva ani, motiv pentru care am stabilit ca directorul economic al Consiliului Județean să preia această problemă”, a declarat Gheorghe Flutur.
El a spus că în perioada imediat următoare va avea loc un audit la toate cele șase școli speciale, aflate în Bivolărie, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Gura Humorului și Suceava. Flutur a explicat că se va verifica dacă banii au fost folosiți legal, modul în care au fost organizate achizițiile publice, precum și dacă școlile sunt pregătite pentru sezonul rece.





