Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că în anul 2010 așteaptă mai multă inițiativă și implicare din partea primarilor suceveni.
Flutur a arătat că această dorință a sa va fi transmisă primarilor în ședința care va avea loc în cursul zilei de astăzi la Consiliul Județean, întâlnire la care vor participa întreaga conducere a acestei instituții, prefectul județului, precum și șefii tuturor instituțiilor descentralizate.
El a arătat că în acest an, fiecare primar ar trebui să promoveze cel puțin un proiect pentru dezvoltarea infrastructurii.
„În 2009 am făcut încălzire, iar anul acesta vreau ca primarii să fie mult mai dinamici. Și aștept mai multă inițiativă din partea lor”, a declarat Gheorghe Flutur.
Șeful administrației județene a precizat că printre temele discutate se numără și disciplina în construcții, finalizarea procesului de retrocedare sau pregătirea pentru situații de urgență. De asemenea, Flutur a spus că în anul 2010 calitatea serviciilor oferite de primării populației ar trebui să crească semnificativ.
„În 2010, un an greu, un an de criză, va trebui ca fiecare primărie să se încadreze în standardele de cost, să crească calitatea serviciilor față de populație, să se asigure o mai bună informare și nu în ultimul rând descentralizarea. Aceasta a început să se întâmple deja. Agenția de Consultanță Agricolă a trecut deja în subordinea Consiliul Județean și urmează să organizăm mai multe puncte ale acestei instituții în teritoriu. Dorința noastră este să mergem mai departe cu descentralizarea către primării și sunt un susținător al acestui lucru. Și vor mai urma instituții din învățământ, din sănătate, din cultură care vor fi descentralizate și sunt convins că aceste servicii vor fi mai aproape de oameni”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava.
Nu în ultimul rând, Flutur a precizat că le va solicita primarilor ca în acest an să fie mai preocupați de administrație și să facă eforturi pentru a atrage cât mai multe fonduri europene.
În 2010
Flutur vrea mai multă inițiativă și implicare din partea primarilor
