Oferta democrat-liberalilor pentru electoratul sucevean va conține și un proiect de promovare a turismului monahal, pentru a asigura circuitul la mănăstirile din zonă.
Președintele Organizației Județene Suceava a PD-L, senatorul Gheorghe Flutur, candidatul acestui partid pentru Consiliul Județean Suceava, a anunțat, luni, în conferință de presă, că după „schimbarea de gardă” de la CJ, când apreciază că îi va lua locul actualului președinte Gavril Mîrza, va iniția un proiect de promovare turistică a județului Suceava, intitulat „Athos-ul din Carpați”.
Pentru a pune în practică „Athos-ul din Carpați”, Flutur are în vedere modificarea organigramei CJ, după alegerile locale din acest an, astfel încât să existe o structură permanentă care să promoveze turismul.
Flutur: PNL se înroșește nu numai la față, ci și în ideologie Implementarea acestui proiect ar însemna, practic, promovarea turismului monahal, pe aceleași principii ca cel grecesc, de la Muntele Athos.
În opinia senatorului sucevean, proiectul ar trebui inclus într-un pachet turistic care să cuprindă și programe turistice în Delta Dunării, cetățile din Ardeal și mănăstirile din sudul țării.
Gheorghe Flutur a mai spus că nu are nici cea mai mică îndoială că PD-L va câștiga alegerile locale din acest an, pentru că este partidul „cel mai bine mobilizat”, care „va scoate cel mai bun scor pe care l-a scos în alegeri un partid, din 1990 încoace”.
Liderul democrat liberal mizează și pe electoratul liberal, deoarece „de la respirația gură la gură pe care PSD o face PNL pentru a se menține la guvernare, PNL a început să se înroșească și în ideologie”.
Flutur a arătat că Ion Iliescu a recunoscut că PNL nu ar fi rezistat la guvernare fără sprijinul acordat de PSD.
„De atâta respirație gură la gură PSD la PNL, Partidul Național Liberal s-a făcut roșu nu numai la față, ci și în ideologie”, a spus Flutur.
El a apreciat că PNL ar trebui să-și schimbe sloganul, din „Prin noi înșine” în „Prin PSD cu sprijinul lui Ion Iliescu”.
Aspirații
Flutur vrea Bucovina „un Athos din Carpați”






