Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a prezentat ieri, în mod oficial, două proiecte pentru dezvoltarea turismului în județul Suceava. Este vorba despre „Turismul religios în Bucovina, realizat în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților” și „Produse naturale în Bucovina”. Evenimentul a avut loc în cadrul Forumului Regional de Investiții care se desfășoară zilele acestea la Centrul Economic Bucovina, în prezența arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen, a europarlamentarului Theodor Stolojan, a partenerilor județului Suceava din Europa, a ambasadorilor Austriei și Ungariei în România, precum și a numeroși președinți de Consilii Județene și prefecți din întreaga țară. Startul acestui forum de investiții, a fost dat de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur. Semnalul de începere la constituit sunetul clopotului aflat într-o clopotniță amenajată în incinta Centrului Economic, care a fost tras chiar de către șeful administrației județene.
„Avem onoarea ca acest Forum de Investiții să fie organizat în județul Suceava, motiv pentru care am decis ca tema principală a acestuia să fie dezvoltarea turismului și oportunitățile de finanțare în acest domeniu de activitate. Și asta pentru că în cel mai scurt timp vor exista fonduri importante pentru acest domeniu, iar activitatea turistică din județul Suceava trebuie să prindă o amploare mult mai mare”, a declarat Gheorghe Flutur.
La rândul său, europarlamentarul PD-L Theodor Stolojan a declarat că deși România beneficiază de un potențial „extraordinar”, activitatea turistică și veniturile obținute din acest domeniu nu sunt satisfăcătoare.
„Avem aceste minuni, mănăstirile din Bucovina, și trebuie să facem tot ce ne stă în putință să le punem în valoare. Și țin să-i felicit pe domnul Flutur și pe arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen, pentru inițiativa pe care au avut-o pentru a promova un proiect pentru dezvoltarea turismului religios în această zonă”, a declarat Stolojan.
La rândul său, primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că la rândul său va sprijini dezvoltarea turismului religios, apreciind că pentru a se ajunge la acest obiect trebuie reabilitată infrastructura. De asemenea, el a arătat că și Primăria Suceava promovează, alături de Consiliul Județean și Arhiepiscopie, un proiect important pentru dezvoltarea turismului, și anume reabilitarea Cetății de Scaun a Sucevei.
ÎPS Pimen a acuzat politicienii că refuză să retrocedeze Fondul Bisericesc Prezent la lansarea proiectului „Turismul religios în Bucovina”, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen, a apreciat că acesta va reprezenta un avantaj în promovarea, dar și în „îngrijirea” lăcașelor de cult din județul Suceava.
ÎPS Pimen arătat că deși în momentul de față mănăstirile și bisericile din Bucovina sunt „bolnave și îmbătrânite”, fondurile pentru conservarea lor sunt insuficiente.
„Și asta pentru că clasa politică refuză, cu motive mincinoase, să retrocedeze Fondul Bisericesc, care reprezintă o resursă sigură și permanentă pentru îngrijirea acestor valori de patrimoniu. Și vreau să-l felicit pe președintele Consiliului Județean Suceava, domnul Gheorghe Flutur, pentru inițiativa de a promova un astfel de proiect care va sprijini turismul religios. Ca bucovinean, ca om de cultură și cu suflet a dovedit că îi pasă de aceste valori, iar proiectul reprezintă un pas înainte pentru asigurarea resurselor necesare îngrijirii mănăstirilor și bisericilor”, a declarat ÎPS Pimen.
Etapele proiectului „Turismul religios în Bucovina” Gheorghe Flutur a precizat că pentru punerea în practică a proiectului „Turismul religios în Bucovina” vor trebui urmate mai multe etape, plecând de la asocierea între factorii locali cu implicare în turism și stabilirea sarcinilor fiecăruia.
Flutur a precizat că în cadrul proiectului a fost elaborat un cod deontologic al operatorilor de turism parteneri, urmând ca în perioada următoare să se pună accent pe restaurarea monumentelor istorice și reamenajarea muzeelor bisericești și locale.
Șeful administrației județene a mai precizat că printre etapele proiectului se mai numără și elaborarea unei agende cultural – religioase care să prezinte sărbătorile religioase cu tradițiile populare și resursele culturale, identificarea resurselor financiare pentru implementarea proiectului, stabilirea exactă a locațiilor care vor face parte din proiect și pregătirea profesională a personalului.
Gheorghe Flutur a mai arătat că dacă pentru început Consiliul Județean a semnat un acord de parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în perioada următoare vor fi cooptați ca și partenerei și reprezentații celorlalte culte religioase din județul Suceava.
Produsele naturale din Bucovina Gheorghe Flutur a precizat că implementarea proiectului „Produse naturale în Bucovina” va determina o valorificare mai mare a acestora, ceea ce va determina o creștere a producției ecologice la nivelul județului.
El a arătat că instituția pe care o conduce va sprijini persoanele fizice și juridice din județul Suceava care vor fi interesate să beneficieze de oportunitățile de finanțare prin Programul de Dezvoltare Rurală. El a spus că agricultura ecologică va reprezenta unul dintre obiectivele pe care le urmări în realizarea proiectului „Produse naturale în Bucovina”.
„Agricultura practicată în zona Bucovina se bazează pe ’metode curate’, îngrășămintele chimice nefiind utilizate pe scară largă. Iar acest lucru va facilita o trecere mai ușoară la agricultura ecologică”, a declarat Flutur.





