Alegeri

Flutur: Secretul succesului nostru în județul Suceava a fost echipa pe care am avut-o



Gheorghe Flutur: Trebuie să se știe că s-au făcut extrem de multe lucruri în Suceava, atât în municipiu, cât și în județ
Gheorghe Flutur: Trebuie să se știe că s-au făcut extrem de multe lucruri în Suceava, atât în municipiu, cât și în județ

Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, care candidează pentru un nou mandat din partea PDL, consideră că succesul în plan administrativ din ultimii patru ani, atât în județ, cât și în municipiul Suceava a fost asigurat de echipele pe care el și Ion Lungu le-au avut în Consiliul Județean, respectiv Consiliul Local.
Flutur a spus, la o întâlnire cu sucevenii din cartierul Burdujeni, că toate marile proiecte care s-au realizat în municipiul și în județul Suceava au fost posibile, în primul rând, datorită majorității pe care PDL a avut-o în deliberativul județean și cel local.
„Secretul succesului la noi în Suceava a fost că și Ion Lungu, și eu, am avut majoritate în Consiliul Județean și Consiliul Local. Nu am avut nevoie să mă împrumut de voturi de la adversari”, a spus Flutur.
El a adăugat că un exemplu cu privire la modul în care a lucrat această echipă de consilieri a PDL este proiectul de modernizare a Aeroportului „Ștefan cel Mare” din Salcea.
„Am să dau un exemplu. Cei din Iași spuneau: «Flutur ne-a luat banii de la aeroport și i-a dus la Suceava». Nu e adevărat. Sunt bani și pentru ei. Dar ei nu se înțelegeau în Consiliul Județean, pentru că Simirad nu avea majoritate. Și se certau cât de lungă să fie pista și nici azi nu au proiectul făcut, pentru că nu trecea în Consiliul Județean. În Suceava, mulțumesc lui Dumnezeu, am avut majoritate în Consiliul Județean și am putut să facem aceste proiecte. Și Ion Lungu la fel a făcut proiecte, pentru că a avut Consiliul Local”, a spus Gheorghe Flutur.
El a făcut un apel la sucevenii care îl vor vota pe el și pe Ion Lungu să voteze și echipele PDL de consilieri județeni și locali.
Flutur: „Am văzut, mai nou, că unii consideră o greșeală că ai adus mulți bani în județ”
Pe de altă parte, Gheorghe Flutur a ținut să precizeze că dacă în acest mandat atât el, cât și Ion Lungu, au fost preocupați de proiectele pentru dezvoltarea infrastructurii, următorul mandat va fi pentru atragerea de investitori.
„Va trebui și mai mult să ne zbatem pentru investitori, pentru a crea locuri de muncă. Am făcut-o și până acum, dar să știți că nu e ușor. Cu toate acestea, trebuie să se știe că s-au făcut extrem de multe lucruri în Suceava, atât în municipiu, cât și în județ”, a mai declarat candidatul PDL pentru președinția Consiliului Județean.
Gheorghe Flutur a subliniat că valoarea proiectelor aduse în județul Suceava pe perioada mandatului său depășește suma de un miliard de euro.
„Probabil de aici ni se trage și invidia. Sau am văzut, mai nou, că unii consideră o greșeală că ai adus mulți bani în județ. Județul ăsta rămăsese mult în urmă. Și trebuie să le spun adversarilor politici că timp de 18 ani, PSD nu a adus bani aici. A adus politruci care nu erau de aici, cum ar fi Cozmâncă, Mohora și alții, care au venit și au candidat pe listele de aici și nu prea i-a interesat ce se întâmplă cu județul nostru”, a mai spus Flutur.
Ioan Bălan: „Trebuie să-i alegeți pe cei mai buni”
Șeful de campanie al PDL Suceava, deputatul Ioan Bălan, i-a îndemnat pe alegătorii suceveni ca pe data de 10 iunie 2012 să-i aleagă „pe cei mai buni, adică pe Gheorghe Flutur și Ion Lungu”.
El le-a transmis simpatizanților PDL veniți la întâlnirea din Burdujeni să le explice prietenilor și cunoștințelor că nu trebuie să-și irosească votul, ci să-i aleagă pe cei care au demonstrat deja în timpul actualului mandat. „Vreau să vă spun o chestiune simplă, care m-a durut, și cu siguranță ați simțit la fel ca mine. Cu câteva săptămâni în urmă o domniță de pe la turism, de prin Constanța, se întreba ea așa, «oare ce se întâmplă în Suceava, în Bucovina, de vin atâți turiști»? Cu siguranță că ea nu a venit aici, pentru că dacă ar fi fost ar fi văzut că în Bucovina se întâmplă foarte multe lucruri, că sunt oameni gospodari, că sunt proiecte și că îl avem președinte pe Gheorghe Flutur și primar pe Ion Lungu”, a spus Ioan Bălan.


Ioan Bălan i-a încurajat pe suceveni să-i voteze pe cei mai buni
Ioan Bălan i-a încurajat pe suceveni să-i voteze pe cei mai buni
Ioan Bălan i-a încurajat pe suceveni să-i voteze pe cei mai buni
Ioan Bălan i-a încurajat pe suceveni să-i voteze pe cei mai buni
Gheorghe Flutur: Trebuie să se știe că s-au făcut extrem de multe lucruri în Suceava, atât în municipiu, cât și în județ
Gheorghe Flutur: Trebuie să se știe că s-au făcut extrem de multe lucruri în Suceava, atât în municipiu, cât și în județ