Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, s-ar putea muta în noul său birou, aflat la etajul I al Palatului Administrativ, la mijlocul acestei săptămâni. De remarcat că Flutur își va desfășura activitatea de președinte al CJ Suceava în biroul destinat prefectului județului, urmând ca prefectul să se mute în actualul birou al lui Gheorghe Flutur.
Prefectul județului, Sorin Popescu, a declarat că lucrările de reamenajare a viitorului birou al președintelui CJ Suceava vor fi finalizate până miercuri seara. În aceste condiții, este posibil ca șeful administrației județene să-și preia noul birou chiar după întoarcerea sa de la Parlamentul European, unde, în cursul zilei de astăzi, va susține deblocarea fondului de solidaritate pentru înlăturarea efectelor inundațiilor din anul 2008.
Pe de altă parte, prefectul județului a mai adăugat că în momentul de față au fost finalizate discuțiile dintre comisiile Prefecturii și ale Consiliului Județean care se ocupă direct cu reorganizarea birourilor în cadrul Palatului Administrativ. Popescu a precizat că atât biroul său, cât și al membrilor cabinetului prefectului se vor muta la etajul al doilea al clădirii. Tot la același nivel vor fi mutați și angajații Prefecturii, mai puțin cei care lucrează direct cu publicul.
Potrivit noii organizări, președintele Consiliului Județean se va muta în actualul birou al prefectului, iar cei doi vicepreședinți, Vasile Ilie și Daniel Cadariu, vor avea birourile la parterul Palatului Administrativ, în stânga și în dreapta intrării principale.
Sorin Popescu a mai precizat că accesul publicului în Palatul Administrativ se va face „24 de ore din 24” prin intrarea principală, în timp ce pe ușile secundare se va putea intra doar între orele de serviciu.
Gheorghe Flutur a anunțat, săptămâna trecută, că spațiile din Palatul administrativ vor fi reorganizate, pentru ca populația să aibă un acces mai facil atât la Prefectură, cât și la Consiliul Județean.





