Angajații Consiliului Județean Suceava care se ocupă de întocmirea proiectelor de hotărâre care urmează să fie dezbătute în ședințele deliberativului l-au supărat pe șeful administrației județene, Gheorghe Flutur. Acesta s-a declarat nemulțumit de numeroasele greșeli de redactare a proiectelor care i-au fost semnalate în ședința de ieri a Consiliului Județean, precizând că în cazul în care astfel de situații vor mai apărea, cei vinovați vor fi sancționați. Sesizările privind unele greșeli din proiectele de hotărâre i-au fost semnalate lui Flutur de consilierii PSD, Petru Știrbu și Mihai Grozavu. Cei doi au arătat că, la cel puțin patru proiecte, prin care urma să se aprobe organigrama Consiliului Județean și a unor instituții din subordinea acestuia, există neconcordanțe între textul trecut în expunerea de motive și schema cu structura personalului din instituțiile respective.
Greșelile au fost semnalate la proiectele pentru aprobarea organigramei la Consiliul Județean, Direcția de Asistență Socială, Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Suceava și Direcția de Administrare a Domeniului Public.
„Nu se mai poate așa ceva. Noi nu venim la aceste ședințe să vorbim despre corecturile care trebuie să se facă în aceste proiecte. Este ultima dată când va mai spun să fiți atenți. O să am o discuție cu toate compartimentele și serviciile din Consiliul Județean, iar dacă se va mai întâmpla vor fi aplicate sancțiuni”, a spus Gheorghe Flutur.
În unul din proiecte, rezultatul unei adunări 2+7 a fost 10
Greșeala care a făcut deliciul consilierilor județeni a fost semnalată de Mihai Grozavu, care a arătat că în proiectul pentru aprobarea organigramei la Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Suceava, o adunare 2 plus 7 ar fi avut ca rezultat 10. Problema semnalată a fost picătura care a umplut paharul, Gheorghe Flutur afirmând că nu va mai accepta astfel de greșeli.
„Verificați mai bine, că o să vă luați sancțiuni de la mine. Și o să vedeți că doi plus șapte o să facă 10% din salariu pe o perioadă de trei luni”, le-a transmis Gheorghe Flutur angajaților Consiliului Județean care se ocupă de întocmirea proiectelor.





