Vicepreședintele PD-L Gheorghe Flutur a salutat, ieri, rezultatul foarte bun realizat pentru Elena Băsescu în județul Suceava și a declarat că numărul mare de voturi arată că electoratul sucevean i-a răsplătit „curajul” și „ambiția” de a candida independent și faptul că „a fost atât de des în județul nostru și are rădăcini în Suceava”.
Potrivit lui Flutur, fiica cea mică a președintelui României, Traian Băsescu, este „un tânăr care și-a luat soarta în mâini și a avut curajul să candideze independent și a revenit în partidul din care a plecat, anunțând acest lucru de la începuturi”.
„Chiar dacă au fost foarte multe critici și răutăți în acest sens, viața a arătat că această ambiție a unui om a fost răsplătită de electorat”, a fost concluzia vicepreședintelui PD-L, Gheorghe Flutur.
În județul Suceava, Elena Băsescu- EBA a avut 7,47 la sută din voturile celor care s-au prezentat la urne duminică, la alegerile pentru Parlamentul European. La nivel național, scorul realizat de EBA a fost de 4,22 la sută.





