Replică

Flutur îi sugerează lui Mîrza să nu mai „pândească” întâlnirile liberalilor

Senatorul Gheorghe Flutur consideră că liderul PSD Suceava, Gavril Mîrza, ar trebui să se ocupe de design vestimentar dacă este atât de preocupat de hainele cu care se îmbracă susținătorii platformei liberale și îi sugerează să nu mai pândească pe la colțurile clădirilor unde se întâlnesc aceștia.
Într-un comunicat de presă transmis miercuri, Flutur arată că întâlnirea de la Suceava a grupului de susținere a platformei liberale i-a creat frisoane lui Gavril Mîrza, precizând că „o întâlnire organizată de PSD și de Gavril Mîrza nu ar fi stârnit atâta interes în rândul locuitorilor județului”.
„Înainte de a lansa acuzele cu privire la faptul că în sală ar fi fost aduși cu forța câteva sute de profesori și pădurari, domnul Mîrza trebuia să se informeze și să afle că la întâlnire au participat peste o mie de persoane din toate categoriile sociale”, precizează senatorul sucevean.
El susține că susținătorii platformei liberale nu se ocupă cu aducerea forțată la întâlnirile politice a funcționarilor publici, pentru a da bine în poză, așa cum se întâmpla în perioada PSD.
„Domnul Mîrza ar trebui să învețe ce înseamnă demnitatea în politică și să renunțe la funcțiile de care se ține cu dinții de atâta vreme”, a mai spus Flutur, care a negat că „oamenii din platformă” vor să obțină doar „funcții și putere”, subliniind că aceștia „au renunțat la funcții și privilegii”.
Gheorghe Flutur îi sugerează lui Gavril Mîrza să se ocupe de luptele din interiorul PSD, arătând că „este de notorietate că, avid de putere și privilegii pentru el și acoliții lui, Gavril Mîrza trage toate sforile în culisele PSD pentru a se afla în tabăra câștigătoare la viitorul congres”.
Senatorul sucevean îi mai cere președintelui PSD Suceava „să nu mai piardă vremea, pe bani publici, pândind pe la colțurile clădirilor în care liberalii organizează întâlniri”.
Totodată, Gheorghe Flutur a reclamat că Gavril Mîrza este pasionat de articolele vestimentare, astfel că îi sugerează „să îmbrățișeze cariera de designer”.
Președintele PSD Suceava, Gavril Mîrza, și-a exprimat, marți, surprinderea că sute de persoane „plătite din bani publici” au fost „aduse” la întâlnirea de la Suceava a grupului de susținere a platformei liberale, apreciind că situația nu este normală.
„Au fost aduși vreo trei sute de profesori și vreo trei sute de pădurari care și-au uitat cămășile pe ei. Nu s-a discutat cu ei înainte să-și ia haine de împrumut și să vină la manifestări platformagiste și ei au rămas cu cămășile verzi”, a spus Mîrza.
Aproape o mie de persoane au participat, duminică, la Suceava, la lansarea platformei liberale, acțiune la care au participat Theodor Stolojan și Gheorghe Flutur.

Recomandări

Expoziția temporară „Hoinarii aurii ai cerului”, o incursiune spectaculoasă în lumea fluturilor, la Muzeul de Științele Naturii

„Spartachiada profesorilor”, ediția a XIII-a, la Suceava, competiție sportivă cu sute de participanți din mai multe județe ale țării, dar și din Republica Moldova și Ucraina

Președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia

președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia
președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia