Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că Guvernul României a dat undă verde pentru construcția conductei de transport gaze naturale Pojorâta – Vatra Dornei. Gheorghe Flutur a spus că în ședința de Guvern a fost adoptată și a doua hotărâre care era necesară pentru deblocarea realizării conductei de gaze naturale de la Pojorâta la Vatra Dornei. „După ce săptămâna trecută a fost adoptată Hotărârea pentru aprobarea listei terenurilor agricole situate în extravilan, Guvernul a adoptat în ședința de pe 18 martie hotărârea privind aprobarea ocupării temporare din fondul forestier național a terenului în suprafață de 16,881 ha, de către Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A. Mediaș, pentru proiectul de importanță națională în domeniul gazelor naturale «Conductă de transport gaze naturale DN 250 Pojorâta – Vatra Dornei». În acest moment este undă verde pentru a se trece la construcția magistralei”, a declarat șeful administrației județene. Gheorghe Flutur a spus că a avut deja o discuție tehnică cu reprezentanții Transgaz, care i-au dat asigurări că, odată adoptate aceste hotărâri, ar putea începe lucrările imediat după Sărbătorile Pascale. „Un proiect foarte important, dar și foarte greu, pentru care ne-am implicat mult, iar de la venirea Guvernului Orban această investiție a fost o preocupare zilnică. În sfârșit putem spune că avem undă verde pentru ca și la Vatra Dornei să ajungă gazul metan. Dornenii au rezolvată astfel și problema încălzirii, o problemă cu care s-au confruntat an de an”, a precizat președintele CJ Suceava, el subliniind faptul că astfel se face dreptate pentru municipiul Vatra Dornei și pentru tot Ținutul Dornelor.