Cheltuielile Consiliului Județean Suceava pentru programul „Paștele în Bucovina” au fost mai mici de 100.000 de lei, echivalent cu 24.000 de euro, a anunțat șeful administrației județene, Gheorghe Flutur. Ca sume mai consistente, la aceste cheltuieli se adaugă contravaloarea oului uriaș din centrul municipiului Suceava, de aproape 18.000 de euro, suportată de la bugetul municipiului Suceava, circa 4.000 de euro taxa de omologare a păștii uriașe de la Rădăuți, plătită de la bugetul local, aducerea Luminii de la Ierusalim-20.000 de euro, din sponsorizări, concertul Richard Clayderman- 35.000 de euro, acoperit din vânzarea biletelor, asigurarea pentru tablourile din expoziția Victor Brauner și pentru steagul liturgic al lui Ștefan cel Mare, de 2.100 de euro, respectiv 1.300 euro, integral din sponsorizări.
Gheorghe Flutur a declarat ieri, într-o conferință de presă, că programul „Paștele în Bucovina” a fost un succes care a relansat turismul în zonă și că acuzele care i-au fost aduse în special pe tema aducerii Luminii Harice de la Mormântul Sfânt din Ierusalim sunt „răutăți și interpretări” sau „speculații răutăcioase”, unele dintre acestea „poate din invidie”. „Pe unii îi doare că Bucovina s-a ridicat ca zonă de turism”, a afirmat președintele Consiliului Județean, precizând din nou că Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen, a transmis o scrisoare Patriarhului Ierusalimului, Teofan al III-lea, în care menționa că din delegația care va aduce Lumina Sfântă la Suceava va face parte și Gheorghe Flutur.
„Cod special de gazdă permanentă”
Șeful administrației județene a declarat că, în urma estimărilor făcute de asociațiile de turism și de departamentul care monitorizează această activitate din cadrul Consiliului Județean, pe perioada derulării programului „Paștele în Bucovina”, în zonă au fost între 25.000 și 28.000 de turiști, din care 15 la sută au fost turiști străini din Germania, Austria, Grecia, Elveția sau Spania.
Președintele CJ Suceava a precizat că cei mai mulți turiști s-au aflat în Bucovina în perioada 17-21 aprilie, iar cele mai solicitate destinații au fost Sucevița, Gura Humorului, Vama și Putna.
El a menționat că foarte mulți dintre cei care au petrecut Paștele în Bucovina au venit la prieteni, rude sau cunoștințe, în ceea ce a numit „turism de familie”.
„Aceste evenimente au dat startul relansării turismului în Bucovina. O recunosc proprietarii de pensiuni și asociațiile de turism”, a spus Flutur, care a subliniat că brandul turistic Bucovina reprezintă un turism aparte, tradițional, original, cu gastronomie specială, cu o parte culturală deosebită, dar și cu participarea comunităților locale.
„Decretăm cod special de gazdă de turism permanentă. Administrațiile publice locale trebuie să aibă de acum un comportament de gazdă permanentă, ca să facă turiștii să revină”, a spus președintele CJ Suceava. Totodată, acesta a apreciat că vacanța celor care au optat pentru a petrece sărbătorile pascale în Bucovina ar fi fost mai reușită dacă lucrările la DN 17 ar fi fost finalizate și dacă semnalizarea traseelor turistice, din partea Companiei naționale de Drumuri și Autostrăzi, ar fi fost mai bună.
Evaluare
Flutur declară că „Paștele în Bucovina” a costat Consiliul Județean sub 24.000 de euro






