Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, consideră că Bucovina ar putea deveni capitala unei viitoare regiuni în situația în care structura administrativ-teritorială a României va fi reorganizată.
„Bucovina este o provincie istorică românească, are o amprentă aparte și sunt convins că oricând poate deveni capitală de regiune într-o nouă organizare administrativă. Asta tocmai datorită puternicii amprente pe care a lăsat-o în istorie”, a spus Flutur.
De altfel, șeful administrației județene a precizat că în cadrul evenimentului „Întâlniri Bucovinene” va fi organizată o conferință internațională despre Bucovina. Gheorghe Flutur a precizat că la această conferință vor fi invitate să participe personalități recunoscute la nivel internațional, originare din Bucovina.
„Se lucrează la identificarea acestor oameni, în mare îi știm, și vrem să avem o conferință în care să arătăm rolul Bucovinei în zonă și care ar fi proiecția în viitor”, a mai spus Flutur.