Flutur anunță că o companie privată va opera zboruri din Suceava către Madrid, în Spania, din această primăvară



Cobrex Trans va opera zboruri din Suceava către Madrid și Verona
Cobrex Trans va opera zboruri din Suceava către Madrid și Verona

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că o companie din România, Cobrex Trans, va opera zboruri de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava către două noi destinații externe, în Spania, la Madrid, și în Italia, la Verona. Gheorghe Flutur a precizat că în momentul de față se apropie de finalizare discuțiile cu cei de la Cobrex Trans pentru noile curse aeriene care ar putea să fie operaționale din această primăvară. „Mă bucur să pot aduce vești foarte bune despre Aeroportul Suceava, chiar acum la început de an. După cum spuneam, suntem în discuții pentru introducerea de noi zboruri de pe Aeroportul Suceava. Foarte multe solicitări au venit de-a lungul timpului din partea celor din Diaspora care ne-au cerut zboruri spre Spania. Pot să spun că acest lucru se va întâmpla chiar în această primăvară. Este o nouă premieră pentru aeroportul sucevean”, a spus președintele CJ Suceava. El a precizat că noile zboruri, Suceava – Madrid (Spania) și Suceava – Verona (Italia) vor avea fiecare două curse frecvente pe săptămână. Compania va opera cele două curse cu o aeronava de tip Boeing 737 -300 cu 148 de locuri. Mai mult, Gheorghe Flutur a spus că în zilele de operare a zborurilor va fi realizată și o cursă internă către București. „Urmează ca în zilele următoare compania să comunice deja programul de operare. Așadar, din primăvară, încă o companie va opera pe Aeroportul Suceava, introducând o nouă țară ca destinație – Spania și încă un zbor spre Italia (pe rute externe), precum și noi zboruri interne Suceava – București”, a mai adăugat Gheorghe Flutur. El a mai spus că în momentul de față se continuă discuțiile pentru introducerea de noi zboruri, zilele următoare va fi făcut un nou anunț în acest sens, și în același timp se continuă demersurile pentru dezvoltarea Aeroportului Suceava.



Recomandări

Companiile aeriene care operează pe Aeroportul Suceava vor avea zboruri către 12 destinații din Europa și București pe perioada orarului de vară

Haos printre călătorii de pe Aeroportul Suceava după ce mai multe zboruri au fost anulate sau relocate din cauza gheții de pe pista de aterizare

Haos printre călătorii de pe aeroportul Suceava după ce mai multe zboruri au fost anulate sau relocate din cauza gheții de pe  pista de aterizare
Haos printre călătorii de pe aeroportul Suceava după ce mai multe zboruri au fost anulate sau relocate din cauza gheții de pe pista de aterizare

Șoldan anunță o creștere a numărului de pasageri pe Aeroportul Suceava, precum și investiții majore pentru dezvoltarea acestuia

O problemă tehnică a avionului a dus la anularea zborurilor Wizz Air de astăzi de pe ruta Suceava – Karlsruhe/Baden-Baden și retur

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”
Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Șoldan anunță că Aeroportul Suceava intră în noua etapă de dezvoltare majoră prin construcția noului terminal și operaționalizarea sistemului ILS CAT III