Evaluare

Flutur anunță că ”a curmat suferința salariaților din Consiliul Județean și din unitățile subordonate”

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a efectuat, marți, un raid prin toate instituțiile subordonate CJ, unde s-a întâlnit cu conducerea acestora și cu unii dintre salariați. Flutur a început ”programul de vizită” cu Aeroportul ”Ștefan cel Mare”, a continuat cu Centrul Cultural Bucovina și Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului și l-a încheiat la Spitalul de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava. ”Am vrut să văd ce au gândit cei de dinainte”, a explicat Gheorghe Flutur aceste întâlniri ”de lucru”.
După această primă evaluare, președintele a anunțat, ieri, într-o conferință de presă, că va prezenta o nouă organigramă deliberativului județean, în care posturile de directori – ”un număr consistent”- din cadrul CJ vor fi reduse serios. Potrivit lui Flutur, nu sunt excluse unele schimbări în actualele structuri, respectiv ”cei care nu înțeleg ritmul sau linia impusă”, dar ca mod general de lucru concedierile nu ar figura pe agenda sa. ”Nu am venit cu gândul schimbării managerilor, dar sunt convins că vor fi și schimbări. Unii care nu înțeleg ritmul sau linia impusă. Nu o spun ca o răzbunare, ci trebuie să fie până la urmă ca o înțelegere. Dacă oamenii vor înțelege ritmul, linia impusă și calendarul e în regulă, dacă nu, trebuie să găsim alte soluții pentru revigorarea activității CJ. Dacă va fi să schimb pe cineva, va fi printr-o discuție civilizată. Nu demisia sau răfuiala politică. Unde cred că avem alte soluții vom putea ajunge la o înțelegere fără ca respectivii să-și piardă locul de muncă”, a arătat Flutur.
”Venim cu lucruri normale, poate cu alt ritm, nu la 220, ci la 380”
Întrebat câți directori își vor pierde funcțiile, președintele CJ a răspuns că organigrama este încă în lucru și ”n-are rost s-o dau pe etape. E vară, e cald, se mai creează palpitații”. Ceea ce le-a transmis, însă, salariaților a fost că vizita la instituțiile subordonate a avut și scopul de a le curma tensiunea așteptării unei decizii în privința viitorului lor. ”Ieri am vrut să curm această așteptare la ăștia, care stăteau și se întrebau, că ce face cu noi. Mergeți înainte e mesajul”, a declarat Flutur. De asemenea, le-a transmis că toate cursurile de perfecționare pentru funcționari pot fi urmate și la Piatra Neamț sau chiar la Suceava și nu ”la malul mării”. ”Le-am curmat suferința spunându-le care sunt așteptările pentru că unii dintre ei credeau nu știu ce. Venim cu lucruri normale, poate cu alt ritm, nu la 220, ci la 380. Asta-i viața, avem de recuperat”, a arătat Gheorghe Flutur.
În privința relocărilor pentru unele servicii, președintele a spus că n-a venit ”cu ceva preconceput”, dar ”când vorbim de atâtea lucruri pe care vrem să le facem trebuie să încercăm să fim eficienți”. ”Ne gândim la o realocare a spațiilor și la o organigramă mai eficientă. Mă întreb de ce Centrul Cultural Bucovina nu e în Casa Prieteniei și e acolo Direcția de Drumuri Județene. E o clădire de patrimoniu superbă și va trebui să-i dăm importanța și ștaiful pe care îl merită”, a argumentat Flutur, completând că, în opinia sa, toți salariații dintr-un serviciu trebuie să lucreze în aceeași clădire.
”Sunt niște linii pe care eu le cer. Spitalul e unitate cu foc continuu și trebuie exigență 24 din 24, Protecția copilului înseamnă că ne ocupăm de supravegheat oamenii, că e o armată de oameni care trebuie să știe că răspund de viața celor care, săracii, nu din voia lor sunt acolo unde sunt și noi răspundem de ei. La aeroport ne interesează siguranța celor care zboară și trebuie să ne gândim la asta. Iau problemele din mers, dar le iau cu viteză mare, că nu pot închide o lună până ce mă acomodez eu cu CJ. Hârtiile vin, trebuie să știu ce aprob”, a mai spus președintele CJ.

Recomandări

Elevă a Colegiului Silvic, sportivă de performanță, spre rezultate mondiale în mânuirea drujbei, cepuire și doborâre

Elevă Colegiului Silvic, sportivă de performanță, spre rezultate mondiale în mânuirea drujbei, cepuire și doborâre
Elevă Colegiului Silvic, sportivă de performanță, spre rezultate mondiale în mânuirea drujbei, cepuire și doborâre

O familie cu mai mulți copii din satul Ciumârna și-a pierdut recent casa și toată agoniseala în urma unui incendiu

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN COMUNA BOTOȘANA

O studentă a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării din USV a primit titlul de ,,Tânărul Poet al Anului”