Pentru anul Centenar

Flutur a solicitat de la Guvern fonduri pentru mai multe proiecte de infrastructură din județul Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că a solicitat mai multor ministere și companii naționale fonduri pentru finanțarea mai multor investiții în infrastructura rutieră din județ. „Pentru că în aceste zile se lucrează la finalizarea bugetelor și pe Companiile Naționale, am revenit cu o adresă către Ministerul Transporturilor și cel al Finanțelor, precum și către companiile de resort, să nu omită în bugetul pe 2018 sumele necesare pentru finanțarea unor obiective de maximă importanță pentru județul Suceava. În primul rând am solicitat reparații și reabilitări la infrastructura rutieră națională aflată pe teritoriul județului Suceava”, a arătat Gheorghe Flutur.
El a precizat că a solicitat fonduri pentru lucrări pe DN 2 Suceava – Drăgușeni, spre Roman, „tronson care arată groaznic, cu denivelări, ca o covată”, și pentru același drum, continuarea lucrărilor de la Grănicești până în Vama Siret. La acestea se adaugă și DN 17, în pasurile Tihuța și Mestecăniș, dar și tronsoanele de drumuri naționale Păltinoasa – Cacica – Vicovu de Sus – Putna, și Câmpulung Moldovenesc – Rădăuți, prin pasul Palma. „De asemenea, am mai transmis și capitolele din masterplanul de transport al județului Suceava în care sunt prevăzute sensuri giratorii și benzi de selecție, cu solicitarea de a le include eventual în masterplanul național de transport și realizarea elementelor de trafic pentru fluidizarea circulației și sincronizarea traficului cu drumurile județene”, a adăugat șeful administrației județene.
Gheorghe Flutur a mai precizat că a solicitat Ministerului Finanțelor și Direcției Generale a Vămilor să prevadă fonduri pentru modernizarea Vămii Siret.
Pe de altă parte, Flutur a precizat că, zilele acestea, și parlamentarii PNL de Suceava vor urmări prevederile bugetare pe obiectivele principale din județul județ și vor veni cu mai multe amendamente, printre care cele legate de alocarea fondurilor pentru șoselele de centură de la Suceava și Rădăuți. „Îmi exprim speranța că Guvernul va găsi resurse în anul Centenar pentru aceste lucrări atât de importante pentru județul Suceava”, a încheiat Flutur.

Recomandări

Greutatea sub 1 kg la naștere și malformațiile multiple, printre cauzele care plasează Suceava în topul județelor cu mortalitate la bebeluși

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a dat ca exemplu comuna Cornu Luncii cu proiectul de modernizare a școlii din Băișești

Ioan Balan: „Reformele nu ni le impune nici Uniunea Europeană, nici altcineva, ci ni le cer românii care s-au săturat de ritmul lent în care se modernizează România”