Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a făcut un apel la unitate între județele Moldovei, dar și să nu se mai întreacă „în a desena mai multe autostrăzi pe hartă” pentru că există riscul să nu se construiască nici una. Gheorghe Flutur a participat, alături de primarul Sucevei, Ion Lungu, la dezbaterea organizată ieri, la Iași, pentru susținerea construirii Autostrăzii A8 Ungheni – Iași – Târgu Mureș. La dezbaterea de ieri Gheorghe Flutur a fost singurul președinte de Consiliu Județean din zona Moldovei care a fost prezent. În discursul său, Flutur a precizat că o persoană din Bacău l-a întrebat ce traseu susține pentru o autostradă în Moldova. Asta în condițiile în care în ultima perioadă au fost discuții legate de modificarea traseului acestei autostrăzi, astfel încât aceasta să treacă prin județul Bacău. „Eu susțin orice construcție de autostradă prin Moldova. Dar haideți să nu ne mai duelăm cu carioca pe hartă, pentru că la nivelul acesta suntem. Nu înțeleg de ce s-a vorbit zece ani de autostrada care să lege Ardealul de Moldova, prin Neamț, și acum se duce spre Oituz. Să se facă și acolo. Dar tare mă tem să se facă o diversiune și să nu se construiască nici una. Asta este temerea mea”, a spus Gheorghe Flutur. El a atras atenția și asupra faptului că sumele alocate pentru investiții în infrastructură în zona Moldovei sunt extrem de mici. „Vreau să fac un apel la unitate în zona Moldovei. Cum arătăm noi Moldovei din stânga Prutului că cei din dreapta Prutului suntem în Uniunea Europeană și avem doar 2,5% investiții în infrastructură în bugetul lui 2018. Asta trebuie să ne dea nouă de gândit”, a precizat președintele CJ Suceava. El a adăugat că pentru susținerea construcției autostrăzii este nevoie de orice formă civilizată de manifestare pentru a sensibiliza Guvernul României să înceapă această investiție.
Flutur a făcut apel la unitate în Moldova și să se renunțe la întrecerile de a desena mai multe autostrăzi pe hartă
