Flutur a depus coroane de flori la statuia și la mormântul voievodului Ștefan cel Mare

Gheorghe Flutur, la Manastirea Putna
Gheorghe Flutur, la Manastirea Putna

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, primarul de Suceava, Ion Lungu și prefectul Alexandru Moldovan au depus, joi, coroane de flori la statuia voievodului Ștefan cel Mare, din apropierea Cetății de Scaun, cu ocazia comemorării a 516 ani de la moartea domnitorului Moldovei.
Flutur a declarat că au depus coroane aici, „în memoria marelui înaintaș”, apoi la mormântul lui Ștefan cel Mare, de la Mănăstirea Putna, precum și la Sihăstria Putnei, la mormântul Înalt Preasfințitului Pimen. Gheorghe Flutur a arătat că domnitorul Ștefan cel Mare este „modelul de patriotism, de diplomație, de inteligență, de abilitate, care ar trebui multora în zilele de astăzi”. „Mă bucur că am inițiat un program în memoria marelui voievod, Programul Ștefanian, care în fiecare an începe de Sânziene și se termină cu pelerinajul la Putna, pe 2 iulie. Anul acesta a fost o variantă simplificată a acestui eveniment. Am avut slujba de pomenire a voievozilor Moldovei în capela Cetății de Scaun a Sucevei pe 24 iunie. Astăzi mergem la Putna, dar nu mergem în pelerinaj cu mai multă lume, mergem noi, autoritățile, să depunem coroane și să participăm la slujbă”, a arătat Flutur. Acesta a mai spus că personalitatea lui Ștefan cel Mare este „un îndemn de încurajare, să trecem cu bine aceste vremuri și să sperăm la vremuri mai bune”. De asemenea, președintele CJ i-a mulțumit primarului Ion Lungu pentru organizarea evenimentului comemorativ de la statuia domnitorului.

Recomandări

Evenimentul aniversar „Mănăstirea Putna unește” al Academiei de poliție „Ștefan cel Mare” de la Chișinău

167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni
Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni