Flutur a anunțat că au început negocierile cu Ryan Air pentru a opera zboruri de pe Aeroportul din Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că statistica lunii august cu privire la Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” arată că acesta ocupă în continuare o poziție de top în clasamentul aeroporturilor din țară din punctul de vedere al numărului de pasageri. Gheorghe Flutur a spus că Aeroportul Suceava se află pe locul cinci la nivel național, după aeroporturile din Timișoara, Iași, Cluj și București și înaintea celor din Craiova, Sibiu, Târgu Mureș, Bacău, Oradea, Brașov, Constanța, Maramureș, Băneasa, Satu Mare, Arad și Tulcea. Șeful administrației județene a arătat că Aeroportul Suceava este pe locul șase la numărul de mișcări, aproape la egalitate cu cel din Constanța. „Aceste cifre sunt un puternic suport de argumente în negocierile pe care le avem în aceste zile cu operatori aerieni. Ieri după masă, la ora 16:00, o delegație a Aeroportului Suceava, în frunte cu directorul Ioan Măriuța, a fost prezentă în capitala Irlandei, la Dublin, la o discuție cu una dintre cele mai mari companii de aviație pentru a le aduce argumente să deschidă curse internaționale de pe aeroportul din Suceava”, a precizat Gheorghe Flutur. El a arătat că această întâlnire cu cei de la Ryan Air a fost intermediată de ambasadorul României în Irlanda. „Vreau să îi mulțumesc pe această cale domnului ambasador pentru implicare”, a spus Gheorghe Flutur. El a mai adăugat că alte întâlniri au mai avut loc și cu operatori aerieni din Republica Moldova și urmează alte discuții cu alte companii.

Recomandări

O problemă tehnică a avionului a dus la anularea zborurilor Wizz Air de astăzi de pe ruta Suceava – Karlsruhe/Baden-Baden și retur

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”
Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Șoldan anunță că Suceava intră în liga mare a aeroporturilor din Europa în ceea ce privește condițiile de aterizare

Șoldan anunță că Aeroportul Suceava intră în noua etapă de dezvoltare majoră prin construcția noului terminal și operaționalizarea sistemului ILS CAT III

Directorul Wizz Air Malta, Mauro Peneda: „Am redeschis baza aeriană de la Suceava exclusiv datorită viziunii actualei conduceri a județului pentru dezvoltarea aeroportului”

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am rezolvat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”