Florin Jianu, avizat favorabil în comisii ca ministru pentru IMM-uri, mediul de afaceri și turism

Comisiile parlamentare economice, de industrii și privatizare au avizat favorabil, marți, candidatura lui Florin Nicolae Jianu pentru postul de ministru delegat pentru IMM-uri, mediul de afaceri și turism, acesta obținând 28 de voturi „pentru”, 9 voturi „împotrivă” și 2 abțineri, informează Mediafax. Jianu a susținut în cadrul audierilor că este propus pentru această poziție ca ministru tehnocrat susținut de premierul Victor Ponta.”O să încerc pe cât posibil ca măsurile și propunerile pentru mediul de afaceri să nu aducă costuri suplimentare țării. În general, politica pe care mă bazez este aceea de modele de bună practică, de modele care își arată eficacitatea fie într-o țară sau în alta, dar și în România”, a spus Jianu.El a susținut că vrea să extindă măsura luată deja în cazul întreprinzătorilor debutanți și pentru alte „categorii sociale”. „Acesta este unul dintre punctele nevralgice pe care România le are, nu stăm foarte bine la numărul de IMM-uri la mia de locuitori, suntem undeva la jumătatea mediei europene, și cred că una dintre provocările mandatului meu va fi aceea de a crește acest număr”, a mai afirmat ministrul propus pentru IMM-uri.În urma întrebărilor adresate de parlamentari, Jianu a susținut că „impozitul forfetar e bun în măsura în care unii dintre actorii economici nu plătesc deloc statului, iar alții plătesc în mod corect și cinstit”. „Dacă el este inclusiv în mod sănătos și reușim să reducem povara pentru cei care plătesc și lucrează în mod cinstit, el își va arăta efectele”, a afirmat ministrul delegat propus pentru IMM-uri.”Dacă vorbim de taxe în România, eu vă spun din expertiza mea europeană că România, în ceea ce privește impozitul pe venit sau impozitul pe profit, se situează la o limită inferioară la nivel european. Dacă mergeți în țările nordice, o să vedeți impozitare acolo, e adevărat că și productivitatea este un pic mai mare, și aici cred că ar trebui să lucrăm mai mult”, a mai declarat Jianu.

Recomandări

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată DIGITALIZAREA IMM-URILOR – GRANT DE PÂNĂ LA 100.000 EURO PE ÎNTREPRINDERE CARE SĂ SPRIJINE IMM-URILE ÎN ADOPTAREA TEHNOLOGIILOR DIGITALE

Liderii IMM-urilor din Suceava critică dur politica fiscală a Guvernului: „IMM-urile au devenit bancomatul statului!”

Conducerea Patronatelor IMM-urilor din județul Suceava a criticat dur noile măsuri de austeritate

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu