8 Martie

Flori și mărțișoare pentru bătrânii de la Căminul „Sf. Ioan cel Nou”

Mărțișoare, flori și multă căldură sufletească, aceasta este bucuria pe care copiii din clasa a II-a B și cei din clasa a III-a B, de la Școala de Arte și Meserii Moara Nică din Moara au oferit-o bătrânilor de la Căminul „Sf. Ioan cel Nou”. Cei mici, însoțiți de învățătoarele lor, Ramona Ghivnici și Angela Spoială, au făcut sâmbătă o vizită la Căminul de Bătrâni „Sf. Ioan cel Nou” din Ipotești. Evenimentul s-a derulat în cadrul proiectului „Mâini întinse prieteniei”, proiect în cadrul căruia elevii, părinții și dascălii lor vor participa la acțiuni de ajutorare a persoanelor cu nevoi speciale și a celor vârstnice. Elevii din cele două clase au strâns bani pentru darurile pentru bătrâni, au confecționat felicitări, pe care le-au oferit femeilor de la căminul de bătrâni, și au oferit un program artistic dedicat Zilei Femeii și primăverii. Aproximativ 40 de elevi au fost în vizită la bătrâni, iar acțiunile lor caritabile vor continua cu un alt eveniment, care va avea loc de Paști.

Recomandări

„Ziua Porților Deschise”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului

Lecție vie de slujire – Vizita elevilor jandarmi la Centrul filantropic și de întrajutorare creștină „Acoperământul Maicii Domnului” de la Mănăstirea Bogdănești

Flori oferite de tinerii ATOS, pe 8 Martie, în spitalele din Rădăuți și Suceava și la Căminul de bătrâni „Sf. Ioan cel Nou”