Flori de mină și bijuterii din argint cu pietre semiprețioase, introduse ilegal în România



Flori de mină și bijuterii din argint cu pietre semiprețioase, introduse ilegal în România
Flori de mină și bijuterii din argint cu pietre semiprețioase, introduse ilegal în România

Captură inedită făcută de inspectorii de la Biroul Vamal Siret, care au confiscat joi dimineață 127 de kilograme de pietre semiprețioase. Marfa se afla în microbuzul unui cetățean ucrainean, care a prezentat autorităților române și două facturi pentru cele 13 colete cu pietre pe care le transporta. Potrivit facturilor, în bagaj trebuiau să se afle agat, malahit, onix, citrin, ametist, cuarț, spinel, pirită etc, având ca țări de origine India, Pakistan, Bolivia și Madagascar. În schimb, la un control amănunțit, printre pietrele declarate s-au mai găsit și flori de mină, mini geode și bijuterii din argint cu pietre semiprețioase, nedeclarate la ieșirea din țară. Cantitatea de marfă și valoarea bunurilor nedeclarate erau peste plafonul prevăzut de legislația română, motiv pentru care șoferul a fost amendat cu 3.000 de lei. De asemenea, s-a luat măsura confiscării celor 127 de kg de pietre semiprețioase.