Un puternic incendiu a făcut prăpăd miercuri seară într-o gospodărie din Vicovu de Sus.
Flăcările au cuprins o casă în construcție și mai multe anexe.
Având în vedere amploarea incendiului, la fața locului au fost trimise nu mai puțin de șase autospeciale ale pompierilor militari și civili, dar și o ambulanță SMURD.
A existat pericol de propagare la vecinătăți, dar pompierii au localizat flăcările și au salvat o altă casă de locuit din aceeași gospodărie și o locuință învecinată.
Flăcările au mistuit acoperișul unei case în construcție, un garaj și o magazie, pe o suprafață de circa 130 mp, bunurile aflate în interior și circa 4 mc material lemnos.
Pompierii spun că totul a plecat de la ”depozitarea cenușii și a jarului nestins în apropierea materialelor combustibile”.
