Nu este o noutate faptul că într-o imensă majoritate fotbaliștii provin din straturile sociale cele mai năpăstuite. A deveni fotbalist „cu acte” este visul oricărui amărât de pe Terra, indiferent că este născut într-o cocioabă din Făurei, în periferiile profund infracționale ale Liverpool-ului ori în buza savanei africane. Excepțiile sunt absolut nesemnificative (de pildă contele Gianluca Vialli, în castelul căruia – de fapt, al tatălui său, dar ăsta-i doar un amănunt – își organiza dineurile oficiale însuși premierul Berlusconi) și nu fac decât să confirme regula. O altă abatere de la norma cvasigenerală o constituie fotbaliștii – tot extrem de puțini și ei – care pe lângă cariera profesională s-au ocupat și de ei înșiși, adică au făcut și școli serioase, un exemplu fiind stomatologul Ladislau Boloni, dar și avocatul Ion Ionescu, perechea lui Niki Dumitriu în anii de aur ai Rapidului. Dar 99 virgulă și ceva la sută din fotbaliștii de tot felul din toată lumea sunt, cum ziceam, niște amărâți care prin fotbal speră, visează, să ajungă și bogați, și celebri. Să se rupă de lumea din care provin și pe care să o schimbe pe una mai bună. Aici încep, însă, adevăratele lor probleme. E vorba de saltul brusc de la haznaua pe marginea căreia s-au născut la palatul (cu clanțe și robinete neapărat de aur) pe care, și dacă l-ai decora cu lucrări de Goya și Rembrandt, tot n-ai face din ciobanul-proprietar altceva decât un amărăștean cumva ajuns, dar căruia educația, bunele maniere, civilizația în general, îi sunt și îi vor rămâne veșnic străine, chiar ostile.
Sunt nenumărate exemplele tragice din istoria fotbalului de oameni care n-au putut să-și gestioneze corect faima și averea, aceasta evaporându-se în aburul alcoolului pe care și-au cheltuito: Garrincha, Gascoine, Dumitrache etc. și iar etc. asta era cu ceva vreme în urmă, când nici salariile fotbaliștilor nu erau așa mari, nici băutura atât de scumpă. În ziua de azi, la salarii enorme, cheltuieli direct proporționale. Fotbalistul român are două salturi mari în carieră: când o echipă „mare” (hă-hă!) din Capitală îl ia de la el din sat (care poate fi chiar… Craiova, de exemplu) iar el înțelege că cu banii ăia trebuie să-și tragă, în ordine, un BMW (modelul aspirator de curve), un telefon „benga” care face și clătite și neapărat vreo 5-6 tatuaje (modelul Beckham, via Mutu!) și când, lămurită cu el, echipa asta „mare” (hă-hă!) îl scoate pe tarabă după vreun an, poate o „pune botu’ vreun fraier neamț sau măcar rus; în acest moment, vedeta de Dâmbovița constată că este „inadaptabil” fie la englezi în liga 1, fie la ruși în liga a 2-a, ori la ciprioți, italieni, nemți și cam oriunde în lume. Vreți exemple? Luați-l la rând pe ăia ajunși „afară”. Se pregătesc frații Costea, Dodel, frații Costea, Torje, frații Costea…
