Fiul lui Adamescu, scrisoare la moartea tatălui său: „Nu credea că poate fi condamnat fără probe. A murit pierzându-și încrederea în România și pofta de viață”



Omul de afaceri Dan Adamescu nu credea că într-un stat de drept poate fi condamnat fără probe și a murit „pierzându-și încrederea în România și pofta de viață”, a transmis fiul său, Alexander Adamescu, prin intermediul unui comunicat de presă, informează Mediafax.„A crezut până la capăt în dreptate. Era convins că va fi achitat, căci nu putea să conceapă că într-un stat de drept poate fi condamnat fără probe. Din păcate a murit pierzându-și încrederea în România și pofta de viață. A fost părăsit de soția iubită în cele mai grele momente, dovedind astfel că a fost ahtiată strict după banii lui. Compania pe care a crescut-o timp de 15 ani, Astra Asigurări, i-a fost falimentată de oameni care l-au acuzat apoi de consecințele acțiunilor lor. Azi toate firmele lui sunt pe cale să fie naționalizate în urma acestor nedreptăți. Iar eu pus pe lista neagră. A fost prea mult chiar și pentru luptătorul Dan Adamescu! Acesta este adevărul despre tatăl meu. Mulți au ales să-l judece fără să-i cunoască situația și fără să-l cunoască cu adevărat. A fost un om demn, căruia nu-i făcea plăcere să iasă în față, preferând să își vadă de treabă. Nu s-a apărat public la fiecare acuzație primită. A creat mii de locuri de muncă și a format profesioniști, care știu că și azi îi poartă recunoștință. A fost un om pentru care numai gradul de inteligență și volumul de muncă au dat măsura succesului său. Nimeni și nimic altceva! Iar eu voi lupta până la capăt pentru a face cunoscut câtă nedreptate i s-a făcut de către un stat opresiv, care confundă dreptatea cu interese oculte și care a ales să condamne unul dintre puținii oameni de afaceri autentici.Să-ți fie țărână ușoară, tată!”, a transmis Alexander Adamescu, prin intermediul unui comunicat de presă remis MEDIAFAX de PR-ul familiei, Mihaela Petrovan.



Recomandări

Fiul lui Adamescu, arestat la Londra, în timpul unei conferințe unde se discuta despre abuzurile autorităților privind arestarea / Șeful Poliției Române: Nu cred că va fi îngreunată procedura de extrădare

Omul de afaceri Dan Adamescu, condamnat la patru ani și patru luni de închisoare. Sentința este definitivă

Judecătorul Mircea Moldovan, condamnat la 22 de ani de închisoare. Dan Adamescu – 4 ani și 4 luni de închisoare