Un tânăr în vârstă de 30 de ani, din Siret, a ajuns în stare gravă la spital, în comă, după ce a încasat o lovitură în fața clubului din incinta Casei de Cultură a municipiului Suceava. În urma agresiunii, Alexandru Iulian Tablan, în vârstă de 30 de ani, fiul fostului primar din Siret, Vasile Tablan, s-a lovit puternic cu capul de o suprafață dură de beton. Agresiunea s-a petrecut în dimineața zilei de duminică, în jurul orei 4.45.
Din informațiile pe care le avem rezultă că tânărul de 30 de ani era venit la club cu un grup de prieteni, petrecerea fiind stropită cu mult alcool. Dimineață, în timp ce se afla afară, în fața Casei de Cultură, tânărul a intrat în conflict cu un alt grup de persoane. Polițiștii cred că a fost un conflict spontan, pe fond de consum de alcool. O singură lovitură a fost suficientă pentru ca Alexandru Iulian Tablan să se lovească foarte puternic la cap. Imediat, persoanele din jur s-au dispersat.
Alexandru Iulian Tablan a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Județean Suceava. El a fost internat pe secția de Reanimare a Spitalului Județean Suceava. Diagnosticul preliminar în cazul său nu sună deloc bine: traumatism cranio -cerebral grav, cu multiple contuzii și hemoragii, comă profundă. Ieri, tânărul era sedat, stabil hemodinamic. Prognosticul medicilor era rezervat în privința evoluției sale.
Polițiști judiciariști de la Investigații Criminale au demarat o anchetă, încercând să stabilească în ce împrejurări a fost comisă agresiunea. Până ieri după-amiază nu era reținut nici un suspect în acest caz.
În afara leziunii foarte grave la cap, tânărul nu are alte leziuni. Nu a fost vorba așadar de o agresiune concentrată, cu multiple lovituri. Din păcate, nu este primul caz în care un simplu pumn poate nenoroci pe viață un om, ori se poate ajunge chiar la un final tragic.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au precizat că deocamdată cercetările se fac sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe. În baza evaluărilor medicale, încadrarea faptei va fi foarte probabil schimbată.
Cercetările sunt continuate pentru a fi lămurite împrejurările exacte în care s-a produs nefericitul eveniment și pentru punerea sub acuzare a agresorului sau agresorilor.