– Potrivit inițiatorului proiectului de lege a leasingului, Mihai Sandu Capră, acesta ar putea fi aprobat până la sfârșitul acestui sesiuni parlamentare
Noua lege a leasingului ar putea fi aprobată și ar putea intra în vigoare până la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare. Anunțul a fost făcut de către inițiatorul acestei legi, deputatul liberal de Suceava Mihai Sandu Capră (foto), care a declarat că proiectul a trecut de Senat, fiind în prezent în dezbaterea comisiei de politică economică din cadrul Camerei Deputaților. Deputatul PNL a explicat că una dintre cele mai importante modificări aduse de noua lege este obligativitatea firmelor de leasing de a-și majora capitalul social la suma de minim 200.000 euro. „În Ordonanța Guvernului nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, această sumă era stabilită la 4 miliarde de lei. Or, în condițiile în care proiectul de lege va fi aprobat, firmele de leasing vor trebui să-și majoreze capitalul. Fiecare operator de pe piața de leasing are libertatea de a-și majora capitalul. Este o măsură care există și în țările Uniunii Europene”, a spus Mihai Sandu Capră. El a adăugat că în momentul de față pe piața de leasing din România există aproximativ 200 de operatori, din care 38 sunt înscriși în două asociații naționale de leasing. Deputatul liberal a apreciat că în condițiile apariției noii legi este posibil ca doar 100 din aceste firme să opereze în continuare, diferența de încă 100 având posibilitatea să lucreze în sistem de franciză la celelalte societăți. „Țin să precizez că în această lege am căutat să pun de acord cu prevederile ei cu cele ale codului fiscal. Legea a ieșit de la Senat cu câteva mici modificări, însă, la comisia de politică economică acestea nu au fost susținute de către Guvernul României. În aceste condiții eu voi susține proiectul inițial. Și este posibil ca până la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare această lege să intre în vigoare. Și mai mult, vreau să spun că este posibil ca, odată ieșită, această lege să poată contribui la ieftinirea leasingului în România”, a mai spus Mihai Sandu Capră. El a mai adăugat că în proiectul de lege pe care l-a inițiat apar o serie de elemente de noutate, printre acestea aflându-se definirea clară a leasingului financiar și a celui operațional, a elementelor contractului de leasing, și stabilește cu exactitate raporturile dintre finanțatorul și utilizatorul bunurilor achiziționate în acest sistem






