Toate firmele din municipiul Suceava care prestează serviciul de închiriere autoturisme fără șofer sunt obligate să se înscrie la primărie, iar termenul până la care pot face acest lucru este 7 august a.c.. Condițiile în care un autoturism poate fi autorizat sunt ca vechimea de la data fabricației, înscrisă pe certificatul de înmatriculare, să fie de maxim zece ani și autovehiculul să fie minim Euro 2, conform normelor de poluare.
Taxa pe care trebuie să o achite proprietarii firmelor Rent a Car este de 350 de lei pentru copia conformă și încă 230 de lei pentru fiecare mașină de închiriat. Această a doua taxă se achită pentru cinci ani. Viceprimarul de Suceava Lucian Harșovschi a declarat, într-o conferință de presă, că până ieri au depus cereri de autorizare doar cinci firme pentru zece autoturisme, dar că din informațiile pe care le are mai sunt cel puțin două, trei firme care au acest obiect de activitate.
Toate mașinile care au trecut prin această procedură vor avea în parbriz însemnul prevăzut de lege pentru autoturisme închiriate legal. Amenda contravențională pentru cei care nu respectă cadrul legal este cuprinsă între 25.000 și 50.000 de lei. Au depus cereri pentru autorizare firmele Rent-Mar Cars pentru două mașini, Cepema -două, ClassHostel- una, Matra Comtur- una, GreenCenter – patru. Numărul de autoturisme care pot intra în această procedură este nelimitat. Activitatea de autorizare a autoturismelor de închiriat a trecut de la ARR la primărie de la începutul acestui an.