Sancțiuni

Firma de termopane Aufbau, amendată în repetate rânduri de Protecția Consumatorilor



Societatea de termopane Aufbau din municipiul Suceava este unul dintre „clienții fideli” ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC), având în vedere faptul că la această instituție s-au înregistrat zeci de reclamații vizând firma menționată și, mai mult, operatorul economic a fost sancționat în repetate rânduri până acum.
Săptămâna trecută, un consumator din municipiul Suceava a reclamat faptul că din luna iunie a semnat contract cu societatea Aufbau, însă nici până în momentul de față nu i-a fost montată tâmplăria PVC pe care o comandase, deși lucrările trebuiau executate în decurs de 30 de zile. Nemulțumit, suceveanul a reclamat situația la Protecția Consumatorilor, unde a aflat că nu se singurul „tras în piept” de această societate. Potrivit șefei CJPC Suceava, Elena Oanea, „din cele 50 de reclamații înregistrate în acest an împotriva operatorilor economici care au ca obiect de activitate montarea de tâmplărie PVC, 24 vizează SC Aufbau SRL Suceava”. Elena Oanea a mai adăugat că „12 dintre aceste reclamații s-au înregistrat în luna august. Toate reclamațiile vizează faptul că acest operator economic încheie contracte cu clienții, de cele mai multe ori încasează întreaga valoare a lucrării sau o cotă parte ca avans și nu execută lucrările. Trece o lună sau două de la termenul de execuție prevăzut fără ca societatea să se achite de obligațiile contractuale”.
Aufbau, amendată cu 19.000 de lei, până acum
Firma Aufbau a fost sancționată până acum cu amenzi totale în valoare de 19.000 de lei, iar Elena Oanea a spus că „CJPC Suceava are în vedere faptul că abaterile au caracter repetabil și se constituie ca o practică comercială incorectă, înșelătoare, societatea riscând amenzi între 5.000 și 50.000 de lei și oprirea definitivă a activității”.
Nerespectarea clauzelor contractuale, executarea de lucrări necorespunzătoare, apariția de defecțiuni în perioada de garanție și prețul lucrării calculat necorespunzător sunt principalele aspecte reclamate de consumatori la CJPC în ceea ce privește societățile care se ocupă de montarea de tâmplărie de tip termopan. „Rugăm pe această cale consumatorii să efectueze astfel de lucrări numai pe bază de contract, să solicite factura în momentul achitării unui avans sau contravalorii lucrării și, de asemenea foarte important, să solicite încheierea unui proces verbal de recepție la finalizarea lucrării”, a mai adăugat directoarea CJPC Suceava, Elena Oanea.