Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava va demara controale la aproape 50 de primării din județ, a anunțat șeful acestei instituții, Petrică Ropotă. El a arătat că finanțiștii suceveni vor efectua verificări la acele primării care nu au transmis la Ministerului Finanțelor Publice situațiile privind datoria publică înregistrată.
Șeful DGFP Suceava a precizat că primăriile sucevene aveau obligația să trimită la Ministerul Finanțelor aceste raportări, însă unele administrații locale au depășit termenul legal sau au întocmit greșit situațiile respective.
Petrică Ropotă a arătat că în cele două situații se află 45 de primării din județ, iar amenzile care pot fi aplicate administrațiilor locale în cauză variază de la 10.000 la 30.000 de lei. Directorul Finanțelor din Suceava a precizat că verificările vor fi efectuate în perioada imediat următoare.
„Începând din această săptămână vom efectua controale la toate primăriile sucevene pe care Ministerul Finanțelor le-a indicat că nu au depus aceste raportări obligatorii privind datoria publică locală. Iar în funcție de gravitatea faptei, vom aplica sancțiunile ce se impun, potrivit legii”, a declarat Petrică Ropotă.
Controale
Finanțele verifică primăriile care nu au declarat gradul de îndatorare
