Fabrica de confecții Star Mod Suceava este scoasă din nou la vânzare de către Direcția Generală a Finanțelor Publice, licitația urmând să aibă loc în data de 12 februarie 2010. Potrivit anunțului pentru organizarea licitației, SC Star Mod SA Suceava va fi scoasă la vânzare pentru suma totală de 9,208 milioane de lei, echivalentul a 2,25 de milioane de euro. De precizat că, față de ultima vânzare a activelor fabricii, prețul pentru care aceasta este scoasă la licitație a scăzut cu aproape 4 milioane de lei (40 de miliarde de lei vechi).
Pentru recuperarea unor datorii de circa 11 milioane de lei pe care SC Star Mod SA le are la bugetul de stat, Finanțele scot la vânzare o clădire birouri, corp fabrică, depozite și anexe cu o suprafață totală de 1.574,52 metri pătrați, evaluată la suma de 2,588 de milioane de lei, un teren de 4.132 metri pătrați situat în intravilanul municipiului Suceava, cu valoare de 3,463 de milioane de lei, precum și o clădire P+2, corp fabrică, cu o suprafață de 1.902 metri pătrați, la prețul de 3,156 de milioane de lei. Toate activele SC Star Mod SA sunt situate pe strada Universității din Suceava.
În același timp, în data de 11 februarie a.c., DGFP Suceava va organiza o licitație și pentru vânzarea a două microsilozuri cu o suprafață totală de 830 de metri pătrați, la prețul de 157.403 lei, precum și un teren de 7.246 de metri pătrați, cu o valoare de 624.745 de lei, ambele proprietăți situate în comuna Șcheia.
Licitație
Finanțele reiau vânzarea Star Mod, la prețul de 2,25 milioane de euro
