Decizie

Finanțele au aprobat amânarea la plată a unor obligații fiscale de 8,81 milioane de lei



Petrică Ropotă: „Suma totală solicitată pentru amânare a fost de 8,84 milioane de lei”
Petrică Ropotă: „Suma totală solicitată pentru amânare a fost de 8,84 milioane de lei”

Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava a aprobat amânarea la plată a unor obligații fiscale de aproape nouă milioane de lei (90 de miliarde de lei vechi). Directorul coordonator al DGFP Suceava, Petrică Ropotă, a declarat că de la începutul anului și până în prezent la această instituție au fost depuse 75 de cereri pentru amânarea la plată a obligațiilor fiscale. Suma totală solicitată pentru amânare a fost de 8,84 milioane de lei, însă în urma verificării documentelor depuse s-a aprobat amânarea la plată pentru 8,81 milioane de lei. Ropotă a precizat că cele mai multe firme care au obținut aceste amânări sunt din municipiul Suceava.
„De precizat că aceste cereri se depun o singură dată pentru anul 2010, iar amânarea la plată se poate acorda pentru o perioadă de la trei la șase luni”, a explicat șeful DGFP Suceava. El a precizat că odată cu obținerea aprobării amânării plății obligațiilor fiscale, DGFP Suceava suspendă și toate procedurile de executare silită pe perioada respectivă.
Pentru a beneficia de amânări, firmele trebuie să depună garanții

Ropotă a precizat că aprobarea amânării plății obligațiilor fiscale pentru firme se face în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 92/2009. Potrivit acestui act normativ amânarea la plată se poate solicita pentru obligațiile fiscale datorate și neachitate în ultima zi a lunii anterioare depunerii cererii.
„Prevederile acestei Ordonanțe de Urgență sunt aplicabile numai contribuabililor corecți, care au avut o relație corectă cu statul. Este vorba aici despre firmele care au depus toate declarațiile fiscale, nu au înscrise fapte în cazierul fiscal și pentru care nu s-a stabilit răspunderea potrivit prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței”, a mai declarat directorul DGFP Suceava.
El a mai explicat că, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei de amânare la plată, firmele vor constitui garanții sub formă de scrisori de garanție bancară și/sau vor oferi bunuri libere de orice sarcini în vederea instituirii măsurilor obligatorii.
Amânările la plată își pierd valabilitatea în situația în care firmele nu își achită, în cel mult 30 de zile de la scadență obligațiile fiscale cu termene de plată, începând cu data emiterii deciziei de amânare. De asemenea, amânarea la plată se pierde în situația în care firmele nu vor constitui garanții.
Nu în ultimul rând, trebuie spus că pe perioada de valabilitate a amânării la plată, firmele datorează dobânzi, nivelul acestora fiind de 0,05 pentru fiecare zi a perioadei de amânare.



Recomandări

ANAF a lansat o campanie de informare privind dreptul clienților de a primi bon fiscal în unitățile din domeniul HoReCa

ANAF a lansat o campanie de informare privind dreptul clienților de a primi bon fiscal în unitățile din domeniul HoReCa
ANAF a lansat o campanie de informare privind dreptul clienților de a primi bon fiscal în unitățile din domeniul HoReCa

Consiliul Județean Suceava, somat să restituie 16,4 milioane de lei în contractul Axialului Suceava – Iași, în urma unei sentințe definitive a judecătorilor

Consiliul Județean Suceava, somat să restituie 16,4 milioane de lei în contractul Axialului Suceava – Iași, în urma unei sentințe definitive a judecătorilor