Susținere

Finanțarea activității de implantare a stimulatoarelor cardiace la Spitalul Clinic din Suceava, preluată în programul național de boli cardiovasculare

Compartimentul de Stimulatoare cardiace din cadrul SJCU Suceava

Activitatea de implantare a dispozitivelor electronice care tratează tulburările de ritm ale inimii, desfășurată de medicii cardiologi din cadrul Compartimentului de Stimulatoare cardiace din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, va fi finanțată direct prin Programul Național de Boli Cardiovasculare – Stimulatoare Cardiace. Managerul spitalului, dr. Alexandru Calancea, a informat că începând cu data de 15 iulie a.c., unitatea medicală a fost introdusă de către CNAS pe lista spitalelor care primesc finanțare directă.
Activitatea Compartimentului de Stimulatoare cardiace din cadrul secției Cardiologie a spitalului sucevean a început în data de 25 octombrie 2023, până la data prezentă efectuându-se un număr total de 100 proceduri. Costul mediu pentru o intervenție este de aproximativ 5.000 lei, bani care până acum au fost asigurați integral din fondurile proprii ale spitalului.

Compartimentul de Stimulatoare cardiace din cadrul SJCU Suceava
Compartimentul de Stimulatoare cardiace din cadrul SJCU Suceava

„Având în vedere adresabilitatea în creștere pentru aceste proceduri minim invazive cardiace, dorim creșterea numărului lor, cu ajustarea permanentă a resursei umane și financiare, în funcție de nevoile pacienților. Dorim dezvoltarea acestui compartiment de stimulatoare cardiace, prin înființarea în cel mai scurt timp a unui nou compartiment de proceduri cardiace minim invazive, și anume Compartimentul de Electrofiziologie, unde se vor efectua proceduri de ablații pentru tulburările de ritm și de conducere”, a declarat dr. Calancea. Acesta a mai spus că la acest moment proiectul se află în faza de organizare a licitației pentru alcătuirea documentației.

Recomandări

Testare gratuită pentru depistarea precoce a insuficienței cardiace la pacienții cu diabet zaharat, la Spitalul Clinic din Suceava

O analiză gratuită efectuată la Spitalul Clinic din Suceava permite depistarea precoce a insuficienței cardiace la pacienții cu diabet

Fată de 18 ani, însărcinată, salvată printr-o intervenție chirurgicală extrem de dificilă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava

Noul angiograf pentru tratamentul performant al AVC-ului achiziționat de spitalul din Suceava, pregătit să fie dat în funcțiune

Noul angiograf pentru tratamentul performant al AVC-ului achiziționat de spitalul din Suceava