FILON LUCĂU, un nume ce trebuie pus pe Obcinele Bucovinei

Motto
Omul trăiește de două ori!
Prima oară în realitate și a doua oară în amintire.
Honore de Balzac
Cu o viață parcursă aici pe Pământ între 6 august 1933 și 25 octombrie 2021, Filon Lucău, fost absolvent al Facultății de filologie din Cluj și fost profesor de limbă română în satul natal Botuș, comuna Fundu Moldovei, rămâne în memoria colectivă a bucovinenilor și a tuturor românilor ca un nume puternic încărcat de simbol, un nume cât un munte. Deprins cu îndemânare și conștientizat de frumosul tradițional în propria familie (tatăl cojocar, mama creatoare de cusături pentru împodobirea articolelor de îmbrăcăminte), stăpânitor în cele mai frumoase taine și incantații ale limbii române ca absolvent de filologie și profesor de limbă română în satul natal, fost director al Căminului Cultural Fundu Moldovei, maestrul Filon Lucău a îndrumat activitatea artistică din comunitate, a înființat și a condus Festivalul de cultură „Cântecele Obcinii”, Festivalul de muzică religioasă „Buna Vestire”, a înființat și a condus Ansamblul folcloric „Arcanul”.
Peste toate acestea însă, pasiunea lui cea mare a rămas etnografia, culegerea și promovarea textelor etnografice și ceea ce l-a consacrat definitiv, pictura pe sticlă, participând la numeroase expoziții, unde a fost răsplătit cu onoruri. Textele de folclor au fost culese de maestrul Lucău „direct de la sursă, prin folosirea unor chestionare sau prin participarea directă la manifestări generatoare de astfel de producții – nunți, botezuri, cumătrii, șezători, clăci, hore, hramuri, manifestări păstorești – adevărate laboratoare în care s-au creat și cizelat aceste minunate bijuterii de artă și cultură”. Și a reușit, cu sprijinul temerarei sale soții, doamna profesor Alina Andruhovici Lucău, să le cuprindă în antologia „Șirag de nestemate din vechime adunate”, apărută la Editura Accent Print în anul 2014.
Împreună au izbutit, ca nimeni alții, prin textele culese cu respectarea particularităților de limbaj și a normelor ortografice și de punctuație „să scoată din uitare partea cea mai frumoasă a tezaurului folcloric din zona Fundu Moldovei(…) – accentuând spiritul creator al omului de rând, al dragostei de a munci, dar și de a trăi frumos”. În prestigioasa sa activitate de etnograf, maestrul Filon Lucău remarca: „Locuitorii de aici, pe lângă sănătate și optimism, au capacități intelectuale deosebite, întrucât dulceața versurilor și a melodiei este exprimată cu multă ușurință… Cântecele, ritualurile, orațiile de nuntă și urăturile de Anul Nou sunt adevărate imnuri închinate fericirii omului”. Tot în lucrarea „Șirag de nestemate din vechime adunate”, maestrul Filon Lucău concluzionează: „Unui popor, credințele îi sunt tot atât de firești ca respirația, nutrirea, vorbirea, munca… Credințele, moravurile, cutumele sunt poporul însuși” și „…împreună cu limba, obiceiurile populare sunt un modus vivendi…”
Magnifică este și descrierea obiceiurilor, a manifestărilor care însoțesc cele trei momente esențiale din viața omului pe Pământ: nașterea, căsătoria, moartea. Vorbește de asemenea, atât de frumos, despre obiceiurile de iarnă pe care le numește „… grandioase spectacole populare… plugușorul – o manifestare cu rezonanțe adânci în istorie (pocnetul de harapnice, mugetul buhaiului, sunetele de clopot și de zurgălăi produc un tumult de sunete și de zgomote menit a asigura înlăturarea duhurilor potrivnice… la întâmpinarea solstițiului de iarnă… în fapt, a Anului Nou”. Maestrul Filon Lucău amintește cu condescendență de Mathias Friedwagner, om de cultură austriac, renumit în epoca sa pentru culegerea de folclor literar și muzical din Bucovina, care considera doina drept „piesă centrală și strălucitoare a poeziei românești”. Doina care, pentru Filon Lucău, constituie „singurătatea păstorului din munți…o melodie de mare vechime…de origine păstorească.” Este, de altfel, de remarcat pasiunea cu care autorul vorbește despre „viața pastorală în toate manifestările ei”, considerând-o la originea unității de limbă, de credință și de comportament a românilor. Cât de mult îl fascinează modul de a trăi al ciobanului, comparat în carte cu cel al cucului singuratic, căci până și „producțiile lirice referitoare la cătănie și haiducie au în comun aceleași elemente – bradul și muntele”.
Un rol important îi este acordat, de asemenea, cântecului satiric „deosebit de expresiv, urmărind să surprindă situații generatoare de comic” pentru ca, pe final, maestrul Filon Lucău să tragă un semnal de alarmă: „Valorile spirituale ale poporului nostru, create și însumate de-a lungul întregii sale existențe, în cea mai mare parte frământată, sunt amenințate cu dispariția. Ritmul alert, contemporan de evoluție a culturii materiale și spirituale duce la apariția și încetățenirea unor norme și forme noi de civilizație, în deplin acord cu un alt mod de viață. Dar aceste inestimabile creații culturale tradiționale trebuie scoase fără prea multă întârziere la lumină și valorificate corespunzător, atât timp cât nu este prea târziu”.
Anatole France spunea însă, că „trecutul nu poate pieri, căci viitorul se va naște din el”… și pentru cât voi mai trăi și eu, o să-mi placă să am acest crez. Și cu acest crez aș vrea să-i mulțumesc maestrului Filon Lucău și să-i trimit gândul meu de recunoștință, acolo, în Ceruri, pentru că a luat spiritul și prin aceasta, sufletul întreg al acestui ținut și l-a pus într-o carte, în volumul „Șirag de nestemate din vechime adunate”, pe care ni l-a lăsat, pentru a ne conștientiza o dată în plus, de valorile acestui neam.
Vasile Aioanei