File de istorie…. „Ștefan cel Mare și Sfânt – Mare ctitor de biserici și mănăstiri”

Marele Domn n-a fost numai conducător de oști și un aprig apărător al gliei străbune, un iscusit diplomat și un bun administrator, ci și un mare ctitor de lăcașuri civile și bisericești.
Ștefan cel Mare și Sfânt „au construit 44 de mănăstiri” (și biserici – n.n.), cum scria cronicarul Grigore Ureche, fiind întrecut, ca număr, numai de Matei Basarab, care a construit 46.
A ridicat curți domnești nu numai la Suceava, cetatea de scaun, ci și la Iași, Piatra Neamț, Vaslui, Cotnari, Huși și Bacău. A acordat o atenție deosebită cetăților, punctelor de apărare ale țării. Astfel, a mărit cetatea Sucevei, adăugând un nou rând de ziduri, a întărit cetatea Neamțului, Cetatea Albă și Hotinul, a ridicat construcții noi la Chilia, Soroca, pe malul Nistrului, la Orhei, pe Răut, și la Roman.
Cele mai de seamă lăcașuri bisericești construite de Ștefan cel Mare și Sfânt sunt mănăstirile: Putna, începută după cucerirea Chiliei și sfințită în 1470 de 64 ierarhi și preoți în frunte cu Mitropolitul Teoctist, cum glăsuiește „Letopisețul de la Putna” ; Voronețul – „Capela Sixtină a Orientului” -, cu minunate fresce exterioare, sfințit în 1488; Tazlăul și Horodnicul. Dintre biserici amintim pe cele de la Bădăuți (1481), Pătrăuți (1487), Sfântul Ilie din Suceava (1488), Sfântul Ioan Botezătorul din Vaslui (1490), Sfântul Nicolae Domnesc din Iași (1491), Sfântul Gheorghe din Hârlău (1492), Adormirea Maicii Domnului din Borzești (1494), Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Huși (1495), Sfântul Nicolae din Dorohoi (1492), Sfântul Mihai din Războieni (1496), Sfântul Nicolae din Popauți (1496), Sfântul Ioan Botezătorul din Piatra Neamț (1498), Sfânta Cruce din Volovăț (1502) sau Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul din Reuseni (1503).
Tradiții locale îi atribuie și construirea bisericiilor din Baia, Scânteia (Iași), Scheia (Roman), Florești (Vaslui), Cotnari (Iași), Ștefănești (Iași), Șipote (Suceava), o biserică la mănăstirea Caprina din Basarabia, biserica Sfântul Nicolae din Chilia, apoi paraclisele (capele) la Neamț, Hotin și Cetatea Albă.
În Transilvania, Ștefan a zidit biserica-mănăstire Vad, pe Someș, și biserica din Feleac, lângă Cluj, iar în Muntenia biserica Sfânta Paraschiva din Râmnicul Sărat. Peste hotare, a făcut numeroase danii și zidiri la mănăstirea Zografu de la Sfântul Munte Athos.
În timpul său, Biserica Moldovei s-a aflat într-un progres continuu atât datorită lui cît și Mitropoliților Teoctist și Gheorghe. Ștefan cel Mare și Sfânt este întemeietorul Episcopiei Rădăuților, al cărui prim episcop – atestat documentar – este Ioanichie, în 1472, precum și al Episcopiei Vadului, din Transilvania, în 1475.
Marele istoric Nicolae Iorga scria : „Ștefan dăduse Moldovei organizarea definitivă a ierarhiei bisericești, liberarea de supt controlul Patriarhiilor răsăritene. . ., clădiri de artă originală și potrivită în fiecare oraș mai mare al țării și în fiecare loc însemnat printr-o întâmplare, tristă sau glorioasă, în legătură cu desfășurarea mai nouă a Principatului moldovenesc”.
În epoca sa s-au pus bazele stilului „moldovenesc” în arhitectura bisericească, artiștii autohtoni îmbinând capacitatea lor creatoare, bazată pe vechile tradiții locale, cu experiență artistică a popoarelor învecinate; s-au scris primele letopisețe – precum cel de la Putna sau Bistrița – au apărut școli de miniatură și caligrafie, reprezentate de Gavriil Uric sau Nicodim.
Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt a fost un om credincios, cu mare frică de Dumnezeu, un adevărat fiu duhovnicesc al Bisericii Ortodoxe de Răsărit. Dovada sunt frumoasele sale pisanii, ca cea de la Putna, unde citim: „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Treime Sfântă de o ființă și nedespărțită, iată eu, robul Stăpânului meu Iisus Hristos, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Moldovei”.
A purtat întotdeauna cu sine, mai ales în nesfârșitele sale lupte, un triptic (icoana în trei părți), având în mijloc pe Mântuitorul Hristos, înconjurat de Maica Domnului și de Sfântul Ioan Botezătorul.
Când făcea acte de danii – ca la mănăstirea Zografu, la 10 Mai 1466 – cerea să fie pomenit la sfintele slujbe cît va trai, el și familia sa, iar după moarte să i se facă pomenirile după rânduială, aceasta demonstrând gândirea, teologia și concepția sa despre viață și moarte.
A avut sfătuitori nu numai ierarhi, ci și pe Daniil Sihastru, care – cum scrie Ioan Neculce – l-a îmbărbătat după lupta de la Războieni și l-a îndemnat să continue lupta cu otomanii. În pisania bisericii din Războieni, sfințită douăzeci de ani mai tîrziu, în 1496, se scrie: „Fură biruiți creștinii de către păgâni și căzu acolo o mare mulțime de oșteni moldoveni. Pentru aceasta a binevoit Io, Ștefan Voievod și a zidit acest hram în numele arhistrategului Mihail pentru rugăciunea sa și a doamnei sale, Maria, și a fiilor săi și pentru pomenirea și pentru sufletul tuturor binecredincioșilor creștini care au pierit aici . . . Eu și curtea mea am făcut tot ce mi-a stat în putință și s-a întâmplat ceea ce știți. Pe care lucru îl socot că a fost voința lui Dumnezeu ca să mă pedepsească pentru păcatele mele și lăudat fie numele Lui” (Nicolae Iorga).
Se poate, deci, afirma că Ștefan a avut conștiința păcatului, inerența oricărui om virtuos și credincios.
Portretul spiritual al marelui Domn l-a făcut același istoric, Nicolae Iorga: „Într-însul găsise poporul românesc cea mai curată și mai deplină icoană a sufletului său: cinstit și harnic, răbdător fără să uite și viteaz fără cruzime, strașnic la mânie și senin în iertare, răspicat și cu măsură în grai, gospodar și iubitor al lucrurilor frumoase, fără nici o trufie în faptele sale”.
Ștefan cel Mare și Sfânt s-a socotit totdeauna domn al Moldovei din „mila lui Dumnezeu”. El a înălțat biserici și mănăstiri minunate care, ca și tezaurele cultural-artistice pe care le adăpostesc, stau mărturie unei epoci de maximă strălucire a culturii medievale românești. Pentru toate aceste considerații, Biserica noastră l-a trecut în rândul sfinților, la 2 Iulie 1992, împreună cu Cuviosul Daniil Sihastru, sfetnicul său.
(Pr. Dr. Cezar Vasiliu)