Fanii cântărețului Elvis Presley le-au ovaționat îndelung pe fiica și pe fosta soție a „regelui muzicii rock’n’roll”, care au apărut în public la Graceland, reședința pe care starul o deținea în Memphis, pentru a comemora, joi, 35 de ani de la moartea artistului american.
Priscilla și Lisa Marie Presley au ținut cu această ocazie și un discurs în fața porților proprietății, unde fanii s-au adunat miercuri seară pentru a participa la o slujbă de comemorare.
„Întotdeauna am evitat să vin (la comemorea morții tatălui ei, n.r.), întrucât credeam că va fi prea dur din punct de vedere emoțional, dar în această seară am simțit că era cu adevărat important ca eu să fiu aici cu voi”, a spus fiica celebrului cântăreț, Lisa Marie, în vârstă de 44 de ani.
Priscilla, în vârstă de 67 de ani, a declarat privind sutele de lumânări aprinse pe uriașul bulevard Elvis Presley din Memphis: „Știu că acesta este un eveniment pe care Elvis nu ar fi putut niciodată să si-l imagineze că ar fi putut fi organizat aici”.
Porțile de la Graceland, proprietatea cu o vilă de 23 de camere, unde Elvis a fost înmormântat alături de părinții lui, au rămas deschise toată noaptea pentru fluxul impresionant de vizitatori.
Elvis și Priscilla Presley au divorțat în 1973, după o căsnicie ce a durat șase ani, dar cei doi foști soți au rămas în relații cordiale până la moartea artistului. De altfel, Priscilla Presley este persoana care, după decesul starului, a reușit să facă din Graceland atracția turistică importantă care este astăzi.
„Săptămâna Elvis” durează nouă zile și a început vineri, la Memphis
Lisa Marie este cântăreață și compozitoare și a lansat în 2012 primul ei album după o pauză de șapte ani, intitulat „Storm and Grace”. Ea a fost căsătorită de patru ori, cel mai celebru dintre mariajele sale fiind cel cu Michael Jackson, între 1994 și 1996.
„Săptămâna Elvis”, care durează în realitate nouă zile, a început vineri, la Memphis. Evenimentul se concentrează în jurul unui cort uriaș de 1.200 de locuri, cu aer condiționat, ridicat în fața vilei Graceland.
Joi va avea loc un concert pe stadionul din oraș, la care vor participa Priscilla și Lisa Marie Presley, dar și supraviețuitorii grupului lui Elvis, care vor interpreta piese celebre ale „Regelui rock’n’roll-ului” și alte cântece aparținând genurilor muzicale care l-au inspirat pe acesta – blues, gospel și country.
Într-o altă zonă a orașului Memphis, fără legătură cu Săptămâna Elvis, mai multe obiecte care au aparținut sau au avut o legătură cu viața și cariera lui Elvis Presley au fost scoase la licitație, marți, de casa Heritage Auctions. O pereche de ochelari de soare cumpărată de cântăreț în 1974 s-a vândut cu 22.500 de dolari, ceasul său din aur Longine – un dar de la managerul său, colonelul Tom Parker – a fost achiziționat cu 16.250 de dolari, iar un revolver Colt, cu care Elvis obișnuia să se antreneze la tir, în spatele reședinței sale Graceland, s-a vândut cu 13.750 de dolari.
Totodată, BBC informează că o biblie care a aparținut cântărețului american va fi scoasă la licitație la Manchester, în septembrie, iar specialiștii se așteaptă ca prețul de vânzare să depășească 20.000 de lire sterline. Cartea i-a fost dăruită muzicianului de unchiul și de mătușa lui, cu ocazia primului Crăciun pe care Elvis l-a petrecut la Graceland, în 1957. Biblia de 1.600 de pagini, care conține multe note și însemnări scrise de Elvis, face parte din cele 100 de obiecte care au aparținut starului ce vor fi scoase la vânzare de casa Omega Auctions, pe 8 septembrie.
Elvis Presley a vândut un număr impresionant de albume (aproape un miliard). De asemenea, el a jucat în aproximativ 30 de filme.
Născut pe 8 ianuarie 1935, la Tupelo, în Mississippi, Elvis Presley a intrat în legendă drept cântărețul sărac care a reușit în industria muzicală, albul care cânta ca un negru, sex-simbolul anilor ’50 și rebelul patriot. Elvis Presley a murit în reședința sa din Memphis – Graceland -, pe 16 august 1977, la vârsta de 42 de ani, în urma unui stop cardiac cauzat de o supradoză de medicamente.