O femeie în vârstă de 35 de ani, din Vicovu de Sus, a reclamat la poliție că fiica ei, în vârstă de 16 ani, a dispărut de acasă cu tot cu suma de 6.000 de lei, bani care proveneau de la o firmă de asigurări, drept despăgubiri după un incendiu care a izbucnit la casa ei în urmă cu un an și jumătate. Furtul a fost sesizat poliției vinerea trecută, în jurul orei 20.30.
Reclamanta, Stela Marcu, în vârstă de 35 de ani, de etnie romă, a sunat la 112 și a anunțat că a fost plecată vineri de acasă, iar la întoarcere nu a mai găsit banii.
Din ancheta poliției rezultă că vineri dimineață femeia, împreună cu soțul acesteia și cu doi dintre copii, s-a deplasat într-o pădure din apropiere pentru a culege bureți, la domiciliu rămânând fata de 16 ani și frații mai mici ai acesteia.
Din declarațiile femeii și datele adunate de poliție rezultă că în casă a intrat vineri un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Rădăuți, Robert Linu, concubinul fiicei sale. Linu și fiica femeii au părăsit locuința cu suma de 6.000 de lei, pe care au furat-o dintr-o borsetă.
Robert Linu este o veche cunoștință a polițiștilor din Rădăuți. El a fost cercetat pentru zeci de furturi comise din perioada în care abia avea 14 ani, după care, mai recent, s-a dedat și la fapte cu violență. El a fost acuzat, printre altele, că a bătut un copil de 11 ani și a dat cu mașina intenționat peste un pieton, după ce acesta din urmă i-a reproșat că l-a stropit după ce a trecut cu mașina printr-o baltă.
„Cercetările sunt continuate față de cei doi suspecți pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în vederea depistării acestora și recuperării prejudiciului”, a declarat inspectorul principal Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.