Este bine să știți că tot ceea ce dobândiți în luptele voastre interioare se reflectă în viața voastră în Dumnezeu. Trebuie să luptați împotriva oricărei patimi care provoacă în voi gândurile critice cu privire la aproapele! Nu primiți ceea ce vrăjmașul vă sugerează împotriva celui care vă nedreptățește. Fie că sunteți singur în cameră sau cu cineva, orice gând critic, orice mișcare interioară negativă creează o lipsă în cetatea voastră duhovnicească și în cea a comunității voastre. Nici un gând nu se naște și nu trece prin minte fără urmări. Având gânduri bune veți putea vedea în orice persoană pe care o veți întâlni o ființă scumpă. În schimb, având gândurile urâte, fața voastră, energiile voastre psihice vă vor irosi relațiile și vă vor afecta anturajul. Când harul este cu tine, nu mai vezi defectele altora: nu mai vezi decît suferințele și dragostea pentru frați. De asemenea, este fals și iluzoriu să aștepți desăvârșirea unui grup decât pe cea a unei persoane. Mai întâi, pentru că noi înșine nu avem o idee adevărată și dreaptă despre ceea ce înseamnă desăvârșirea. Apoi, pentru că desăvârșirea este starea de asemănare totală cu Dumnezeu.
Este bine să respingeți orice duh de curiozitate. Încercați să vă faceți munca fără să va îngrijiți să aflați dacă ceilalți o fac pe a lor. Când lipsește curiozitatea, fiecare primește de la Dumnezeu ceea ce i se cuvine. Nu putem să-L înșelăm pe Dumnezeu. El este atât de puternic și atât de drept încât nu putem să-I ascundem nimic.
“Dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe frații mei”, spune Sfântul Efrem în rugăciunea sa. Când începem să comparăm nevoințele noastre cu cele ale aproapelui, vrăjmașul poate să găsească mijloacele prin care să ne descurajeze. Când intervin între oameni certuri, neînțelegeri, stări tensionate, unitatea nu poate să fie păstrată decât dacă fiecare suportă slăbiciunile celorlalți. După Apostolul Pavel, este mai bine să suporți o jignire decât să jignești. Dacă ne rugăm în mod constant pentru binele fraților și al surorilor noastre, pentru a parcurge drumul vieții în același duh și aceeași armonie a dragostei duhovnicești, realizarea asemănării cu Hristos va fi mai ușoară. În schimb, dacă ne vom opri la detaliile inevitabile și la lipsurile vieții exterioare, vom pierde harul contemplării lui Dumnezeu.
– Nici un act impus prin forță nu ne poate mântui
Confruntați cu o problemă, cei mai mari se pun în slujba aproapelui. Este singura soluție posibilă. Căci, spune Hristos: Cei ce vor să fie mai mari, să devină slujitorii și robii celor mai slabi. Viața în lume este întemeiată pe forță și violență. Scopul creștinului este invers. Forța nu aparține de viața veșnică. Nici un act impus prin forță nu ne poate mântui. În viața de obște, ascultarea ne permite, puțin câte puțin, să înțelegem psihologia celorlalte persoane. Învățând să trăim cu o persoană, învățăm să trăim cu milioane de persoane care i se aseamănă. Astfel, în mod progresiv, intrăm într-o profundă suferință pentru întreaga umanitate. Trebuie ca duhul nostru să se dezvolte în toate dimensiunile ființei umane și nu numai la nivelul obligațiilor și al greutăților cotidiene. Aceste lucruri mărunte, neînțelegerile care le însoțesc, sunt, cu siguranță, inevitabile, dar nu sunt sfârșitul vieții noastre. Scopul nostru este să devenim după chipul lui Hristos. Dacă în calitate de „eu” nu pot să port o mică comunitate, cum aș putea să port, ca și Hristos, întreaga umanitate, în timp și spațiu?
Viata creștinească înseamnă să devenim asemenea cu Hristos, să avem aceleași stări ale inimii, aceleași gânduri ca și Fiul Tatălui, ne spune Sfântul Apostol Pavel. Dacă rămânem conștienți de acest scop, dacă suntem din toată ființa noastră în această stare interioară, mintea nu se va mai pierde în lucruri mărunte. Poftele, invidiile, neînțelegerile și micile probleme ale vieții cotidiene, vor trece neobservate. (www.crestinismortodox.ro )
