Fiecare cu talentele lui

Am revăzut doar o parte din golurile lui Hagi marcate pentru echipa națională. Chiar dacă le mai uitasem pe unele, mi le-am reamintit imediat. Cu toate astea, n-aș fi remarcat un lucru evident, dacă nu l-ar fi spus chiar el. Hagi a înscris toate golurile sub tricolor, cu excepția unuia, din afara careului! Excepția, afirmă el, a fost la un meci cu Slovacia, când a introdus mingea în plasă din câțiva metri. Însă, scormonindu-mi memoria, parcă acesta nu a fost singurul gol, să-i zicem „oferit”. Spre exemplu, îmi vine în minte golul cu Argentina, ultimul, când a fost servit de Ilie Dumitrescu și a șutat cu dreptul. Oricum, majoritatea sunt numai goluri iscate de la distanță, reușite cu precădere cu piciorul stâng. Mă amuz gândindu-mă că Mărgăritescu abia a reușit pentru echipa sa de club un gol din afara careului, și acela în urma unei bolte cu o mare doză de hazard. În pariul de notorietate făcut cu Mircea Rednic chiar pe această temă, Puriul avea banii într-o siguranță mai mare decât la băncile elvețiene! Nu am făcut un „răutăcism” cu această comparație, este doar o constatare venită în sprijinul ideii că în fotbal se pot afirma jucători cu caracteristici diverse, chiar dacă le lipsește una din calitățile aparent indispensabile în fotbal, cum ar fi șutul! Sabău este, poate, un exemplu mai nimerit, fiindcă Moțu a fost într-adevăr un fotbalist uriaș, deși nu executa corect decât șutul cu latul. Chestiune de dinamică, ți-e dată sau nu. Beckham poate preda balistica, în schimb nu l-am văzut făcând un dribling altfel decât din fuleu. Răducioiu n-a făcut carieră la Milan fiindcă nu era genul de atacant complet, care să-l fi făcut uitat pe Van Basten. Nu dădea goluri cu capul, și asta nu pentru că și-ar fi protejat faimoasa freză. Îmi amintesc însă de un clasament făcut pe la mijlocul anilor 90 de niște ziariști, francezi parcă, în care Răducioiu era cotat ca lider la șutul cu piciorul drept. Am citit de curând că Lupu ar fi spus despre el că nici măcar talent nu avea, doar că l-a „forțat” Lucescu! Mda, Lupu ăsta e băgat în seamă de ziariști doar când au nevoie de vreo câteva vorbe scuipate printre dinți, chipurile pitorești. Uite că pe el degeaba l-a forțat Lucescu, în ciuda talentului incontestabil pe care l-a avut. Un motto pentru Dănuț Lupu: ce ne mai calcă pe bătături ăștia care se cred mari fotbaliști, pe noi ăștialalți care chiar suntem!