Ficusul Elastica – specia cea mai răspândită



Ficus Elastica este cea mai cunoscută și mai răspândită specie de ficus, foarte utilizată ca plantă de interior. În natură, Ficusul Elastica crește sub forma unui arbore, care poate ajunge și la 25-30 de metri înălțime. Acesta este originar din pădurile tropicale ale Asiei. Atunci când este cultivat în ghiveci, ficusul nu depășește doi-trei metri înălțime. Ficusul Elastica are în general o singură tulpină dreaptă, cu frunze mari, rotunjite, de 30 de centimetri lungime și de culoare verde-lucios pe partea superioară și roșcat pe cea inferioară. Lăstarii terminali sunt înfășurați într-o bractee cu tentă roz.
Există mai multe varietăți de Ficus Elastica: Ficus Elastica Decora, Rubra, Schrijverieana sau Tricolor. Ficusul Elastica este o plantă relativ ușor de cultivat și este foarte des întâlnită ca plantă de apartament.
Îngrijire
Estre recomandată amplasarea ghiveciului într-un loc foarte bine luminat, însă planta trebuie să fie la adăpost de razele directe ale soarelui. Ficusul Elastica este sensibil la frig și are nevoie de temperaturi de peste 12-15 grade Celsius.
În perioadele calde, ghiveciul poate fi mutat afară, însă trebuie ferit de razele foarte puternice ale soarelui. Atunci când vă hotărâți să mutați planta pe balcon sau în grădină, este recomandat să faceți acest lucru treptat, așteptând ca diferența de temperatură de la zi la noapte să nu mai fie mare. Perioada cea mai bună pentru mutarea plantei în exterior este sfârșitul primăverii, începutul verii.
Din luna aprilie și până în septembrie, Ficusul Elastica se udă cu regularitate, solul trebuind să fie bine uscat. Udarea se face cu apă la temperatura camerei, pe cât posibil, dimineața. Udarea în exces este dăunătoare și duce la căderea frunzelor. Odată cu venirea toamnei, se va uda mai rar.
Ficusul Elastica nu este iubitor al climei uscate și de aceea este recomandat ca frunzele să fie cât mai des posibil pulverizate cu apă demineralizată pentru a se evita formarea de pete. În timpul perioadei vegetative, în apa folosită pentru udat se va adăuga, o dată la 15-20 de zile, îngrășământ specific pentru plantele verzi.
În ceea ce privește solul, se va folosi un substrat bogat în substanțe organice și foarte bine drenat. Transplantarea se realizează primăvara, la interval de doi ani, până când planta devine destul de mare, după care se va evita pe cât posibil această operațiune. Din acest motiv, este recomandată folosirea unor ghiveci cât mai mari cu putință. Corectarea înălțimii și stimularea ramificației se fac prin tăieri executate în luna martie.
Înmulțire, paraziți și boli
Ficusul Elastica se înmulțește prin butășire. Se fac butași de vârf cu două-patru frunze sau din fragmente de tulpină cu una-două frunze, care se țin în apă caldă 10-15 minute, pentru oprirea latexului. Butașii prind rădăcini în circa patru-șase săptămâni, fie în amestec de turbă și nisip, fie în sticle cu apă.
Ficusul Elastica este des atacat de coșenile și acarieni, care își fac cuib sub frunzele de mari dimensiuni, în special în cazul unei clime seci.