Ficusul deltoidea – ușor de cultivat



Ficusul deltoidea este un arbust de mici dimensiuni mereu verde, originar din Asia, mai exact, din India.
În natură, exemplarele adulte se mențin în jurul înălțimii de doi metri, însă atunci când sunt cultivate în ghiveci nu depășesc 90 de centimetri. În zona de origine, Ficusul deltoidea se dezvoltă ca plantă epitafă, crescând pe trunchiul unor arbori mari.
Acest ficus are tulpini subțiri și foarte ramificate, lemnoase sau semilemnoase, cu scoarță maro deschis, netedă.
Frunzele au culoarea verde deschis, cu tonalități de gri sau galben pe partea inferioară. Au formă rotunjită și amintesc de litera grecească delta.
Primăvara și toamna, ficusul produce mici fructe, necomestibile, cu diametrul de 1-2 centimetri, asemănătoare cu niște smochine mici, de culoare verde, care rămân pe tulpinile plantei luni de zile. Ele își schimbă în timp culoarea, devenind galbene și mai apoi, înainte de a cădea, roșii. Fructele conțin numeroase semințe mici, de cele mai multe ori nefertile în cazul exemplarelor care sunt cultivate departe de locul de origine al plantei.
Ficusul deltoidea este mai puțin răspândit în Europa față de celelalte specii de ficus, fiind destul de greu de procurat. Are un aspect decorativ particular și este extrem de ușor de cultivat.
Îngrijire
Planta trebuie amplasată în locuri semiumbroase toamna și iarna, și în zone umbroase primăvara și vara, departe de razele directe ale soarelui.
Este bine să alegeți locuri bine ventilate, însă cât mai depărtate de uși sau ferestre pentru ca planta să nu fie supusă unor variații bruște de temperatură, care ar putea afecta dezvoltarea ei echilibrată.
Este recomandat ca această specie de ficus să fie cultivată în casă sau în sere încălzite. Atunci când temperaturile minime depășesc afară 15 grade Celsius, dacă este posibil, planta poate fi mutată în exterior.
Ficusul deltoidea trebuie udat cu regularitate, însă fără a face exces de apă. Solul trebuie lăsat să se usuce între o udare și alta. Vara, planta are nevoie de mai multă apă, în special în perioadele foarte calde. Iarna, se va uda sporadic, fără însă a se omite pulverizarea frunzelor cu apă distilată pentru a crește umiditatea ambientală.
De asemenea, trebuie să evitați ca aerul să devină excesiv de uscat din cauza instalațiilor de încălzire. Din martie și până în octombrie, este recomandată administrarea unui îngrășământ bogat în azot o dată la 15-20 de zile. Acesta se va amesteca în apa folosită pentru udat. Terenul trebuie să fie bogat în substanțe organice și foarte bine drenat.
Pentru a avea o plantă armonios dezvoltată, pământul trebuie schimbat la fiecare doi ani, toamna.
Înmulțire, paraziți și boli
Se taie din planta-mamă butași, care se vor planta într-un amestec de nisip și turbă în părți egale. Se udă amestecul din abundență, până când vor apărea rădăcinile. Noile plante se vor muta apoi în ghivece.
Ficusul deltoidea este atacat în general de coșenile și afidieni, în special pe partea inferioară a frunzelor.
Odată cu creșterea temperaturilor în timpul zilei, la începutul primăverii este recomandată efectuarea unui tratament preventiv, folosindu-se un insecticid cu spectru larg de acțiune împotriva paraziților. De asemenea, se poate efectua și un tratament împotriva dezvoltării ciupercilor, a căror apariție este favorizată de umiditatea ambientală de care are nevoie Ficusul deltoidea.