Ficuși în locul consilierilor locali

Pentru ca municipalitatea să scape de o grijă, de o mare grijă, primarul PDL al Sucevei, Ion Lungu, ar vrea să paseze transportul și distribuția energiei termice unei firme private. Cum de producerea agentului termic se ocupă o companie privată, dacă Primăria și Consiliul Local Suceava ar încredința și transportul și distribuția energiei termice unui sereleu, atunci cetățenii de la bloc nu se vor mai putea duce la primărie pentru a se plânge în cazul în care nu va fi încălzire și apă caldă ori dacă facturile vor fi prea mari. Mă refer, evident, la cetățenii de la bloc care încă mai sunt abonați la sistemul public de termoficare. O activitate atât de importantă cum este cea de alimentare a locuințelor cu agent termic trebuie să fie și sub un oarecare control al municipalității. Economia de piață prost înțeleasă a demonstrat de-a lungul timpului că este nevoie de acest lucru. Primăria trebuie să fie și locul în care contribuabilul să poată veni să se plângă, nu doar cel unde acesta este primit pentru a-și plăti taxele și impozitele. Pentru ce mai are nevoie Suceava de primar și de consilierii locali dacă aceștia nu vor să-și asume nici o răspundere în ceea ce privește termoficarea? Apropo de termoficare și de consilierii locali, primarul Lungu a spus că a avut o serie de întâlniri cu aceștia, pentru a afla care este părerea lor în ceea ce privește transportul și distribuția energiei termice. După discuțiile cu aleșii locali din toate formațiunile politice reprezentate în Consiliu, adică PSD, PNL, PDL și PP-DD, Ion Lungu și-a dat seama că a pierdut timpul degeaba. Consilierii i-au spus primarului că ei n-au nici o putere și că pentru propuneri privind viitorul termoficării trebuie să se adreseze șefilor lor de partid. În primul rând, știindu-se de atât amar de vreme că „Termica” este în insolvență și că vrea să renunțe la transportul și distribuția energiei termice, existând riscul ca și mâine Suceava să rămână fără apă caldă și încălzire, consilierii ar fi trebuit să discute de mult cu șefii ca să-i lumineze. În al doilea rând, și în politică trebuie să existe o anumită disciplină. Însă, asta nu ar trebui să însemne că șeful dictează, iar consilierul local, consilierul județean sau directorul de instituție publică execută. Dacă aleșii locali n-au idei, n-au curajul să și le impună și n-au nici un cuvânt de spus atunci când se iau decizii importante, atunci să-și dea demisiile. Iar în locul lor să vină șefii de partid și, pentru a popula sala de ședințe a Consiliului Local Suceava, să pună pe scaune niște ficuși. Măcar plantele vor numai apă, nu și indemnizație de ședință.

Recomandări

„Nunta de Aur” la Fălticeni: Peste 40 de cupluri celebrate pentru 50 de ani de căsătorie în cadrul unui eveniment emoționant

Fălticeniul investește peste 11 milioane de lei în transformarea Cinematografului „Doina” într-un Centru Cultural Multifuncțional

Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL
Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan: „Blocarea investițiilor înseamnă griparea economiei”