Vești bune

Fetița violată își revine fizic

Fetița în vârstă de șapte ani care a fost violată, luni, cu sălbăticie, într-o șură din comuna Șcheia, începe să-și revină din punct de vedere fizic. Medicii care o au în grijă se declară mulțumiți de evoluția stării sale de sănătate, declarând că nu mai este necesară internarea ei în secția de Anestezie și Terapie Intensivă.
Șeful acestui sector, doctorul Dorin Stănescu, sub supravegherea căreia se află minora, a declarat că pacienta va fi transferată în secția de Chirurgie Infantilă, în cursul zilei de astăzi. Medicul sucevean a precizat că starea fizică a copilului este bună, în ciuda unei ușoare anemii cauzare de pierderea mare de sânge. „Mănâncă și începe să comunice”, a precizat dr. Dorin Stănescu.
Mama fetiței se află în permanență la spital și o susține psihic. După ce va fi recuperată complet, ea va fi evaluată psihologic, iar dacă va fi necesar va intra într-un program de consiliere.
Bestia care a violat-o pe fetița de 7 ani, George Stancu, de 28 de ani, a fost arestată, marți, de judecătorii Tribunalului Suceava. În urmă cu nouă-zece ani, tânărul din Șcheia a ajuns în spatele gratiilor, fiind acuzat de viol, perversiuni sexuale și tâlhărie asupra unei studente. Deși a fost condamnat la 14 ani de închisoare, Stancu a fost eliberat condiționat, pentru bună purtare, în luna decembrie a anului trecut, el având un rest de pedeapsă de nu mai puțin de 1400 de zile.

Recomandări

Profesorul din Brodina care s-a fotografiat gol, cu organele genitale la vedere, vrea să revină la catedră

Clarificări ale ANAF despre cum se depune Declarația Unică privind impozitul pe venit (212) și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice