După o operație pe cord deschis încheiată cu succes, Rebeca Mariana Matei, fetița din Șerbăuți care suferea de o malformație congenitală la inimă, se va întoarce miercuri la Suceava.
Medicul sucevean Florin Haidamac, promotorul campaniei de salvare a Rebecăi, ne-a declarat că recuperarea postoperatorie a micuței decurge fără probleme, aceasta fiind internată, în prezent, în cadrul secției de cardiologie a Spitalului Monza din București.
„Evoluția este una neașteptat de bună. Din fericire, nu au intervenit complicații nici în timpul operației, nici postoperatoriu. Miercuri se va întoarce acasă, urmând să o țin în continuare sub supraveghere”, a explicat medicul.
Operația Rebecăi a avut loc pe 15 septembrie, durata acesteia fiind de 4 ore și 30 de minute. Malformațiile cardiace congenitale au fost închise, inima fiind considerată vindecată, acum având aceeași capacitate de efort ca cea a unui copil sănătos.
În mod obligatoriu, Rebeca va urma, timp de câteva luni, un tratament medicamentos, urmând ca în primul an după externare să efectueze controale cardiologice la 1, 3, 6 și 12 luni.
Din fericire, familia micuței nu va trebui să se îngrijoreze în ceea ce privește banii necesari acestor demersuri, asta și datorită sprijinului oferit de Fundația „Help Angels, Hope and Dream”, reprezentată de Cristina State. Fundația va asigura transportul de la București la Suceava al fetiței, în momentul externării. Mai mult de atât, tot din partea fundației, familia Rebecăi a mai primit bani, jucării, cărți, creioane etc.
„S-au mai primit bani, astfel că în primul an familia Rebecăi are asigurate cheltuielile pentru controalele de la București, plus alte cheltuieli aferente”, a mai precizat Florin Haidamac.
Medicul a ținut să precizeze că marele merit al reușitei campaniei de salvare a Rebecăi revine atât mass-mediei, cât și oamenilor care au rezonat și au contribuit pentru salvarea acesteia.
„Rebeca a fost un copil pe fața căruia se citea că suferă. Un copil pe care el nu l-am văzut zâmbind în viața mea. Cu răbdare, implicare, am reușit să redăm o nouă șansă, o nouă viață, o copilărie”, a conchis medicul.