Fetița din Ilișești în vârstă de 8 ani violată de propriul tată a ajuns în grija statului. Împreună cu ea, au fost internați, în Centrul de Primire Minori în Regim de Urgență Suceava, și frații ei, în vârstă de 6, respectiv 10 ani. Directorul executiv al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Margareta Isăilă, ne-a spus că minorii vor fi consiliați psihologic.
„Joi, asistenții sociali au făcut o anchetă socială la locuința copiilor, au vorbit cu vecinii, cu rudele. În funcție de rezultatul anchetei, vom ști dacă cei trei minori vor ajunge la un asistent maternal profesionist, la un centru de plasament sau vor reveni în grija mamei sau a rudelor până la gradul IV”, a completat Margareta Isăilă.
Tatăl copiilor, Afinel Lupăescu, în vârstă de 33 de ani, a fost arestat preventiv joi după-amiază, fiind acuzat că și-a violat de mai multe ori propria fiică.
Din ancheta poliției rezultă că faptele s-au petrecut în perioada iulie-septembrie a.c., când suspectul a rămas singur acasă cu cei trei copii pe care îi are cu concubina sa, aceasta din urmă plecând la muncă în Germania. Femeia s-a întors acasă zilele trecute, iar fetița i-a povestit cum tatăl ei a abuzat-o sexual în repetate rânduri, obligându-o să întrețină raporturi sexuale. Bărbatul a recunoscut în fața anchetatorilor că și-a abuzat sexual propria fată, dând vina pe alcoolul care i-a luat mințile. Bărbatul a fost trimis după gratii pentru cel puțin 29 de zile, fiind arestat preventiv pentru viol în formă calificată.
Măsură de protecție
Fetița din Ilișești violată de tată a ajuns în grija statului
