Larisa Szilagy, fetița de trei ani și jumătate din Cîmpulung Moldovenesc care a suferit de o malformație congenitală a inimii și risca să își piardă viața a fost salvată, printr-o intervenție chirurgicală îndelungată efectuată de specialiști timișoreni. Operația a avut loc pe 25 octombrie. Medicii au comunicat familiei că în prezent singurul obstacol în calea vindecării fetiței poate surveni doar dacă organismul micuței va reacționa negativ după intervenția chirurgicală, în rest s-a făcut tot ce era omenește și tehnic posibil pentru salvarea ei.
Mama copilului, Liliana Sabie, ne-a precizat că fetița se află încă la reanimare, dar dacă evoluția sa va fi favorabilă, în 10-12 zile după operație va putea fi externată.
Reamintim că pentru operarea fetiței, care este un caz social, a fost posibilă cu ajutorul unor oameni de suflet din întreaga lume, care au răspuns apelului disperat al mamei aflate într-o situație financiară prea grea pentru a-și permite costurile inerente unei astfel de intervenții pentru copilul său.