Nesupravegheată de părinți

Fetiță de cinci ani, la spital, după ce a fost mușcată de un câine ciobănesc

O fetiță în vârstă de cinci ani a ajuns marți după-amiază la Urgențele Spitalului Județean Suceava, după ce a fost mușcată de un câine ciobănesc.
Mama victimei le-a povestit polițiștilor că fiica ei se juca în curtea locuinței împreună cu alți copii și s-a apropiat la un moment dat de cușca în care era închis ciobănescul, acesta atacând-o pe minoră.
Fetița a fost diagnosticată cu plagă mușcată coapsa dreaptă, rămânând internată în spital, sub supravegherea medicilor.
La spital a ajuns în urmă cu două zile și un minor în vârstă de 12 ani, din municipiul Suceava, care prezenta mai multe plăgi tăiate la palma mâinii stângi, suferite în urma unui accident nefericit la un circular electric.
Minorul se afla în preajma bunicului său, care tăia lemne la un circular confecționat artizanal, iar la un moment dat copilul s-a urcat pe o grămadă de lemne. Copilul i-a întins o creangă uscată bunicului său, însă a alunecat de pe lemne, iar mâna sa a ajuns în zona pânzei circularului.
La spital, medicii au stabilit că minorul a suferit plăgi tăiate la degetele II și IV de la mâna stângă.

Recomandări

Individul care a sărit cu drujba la polițiști și a fost împușcat în mâini, mutat din spital în arest la domiciliu

Un adolescent în vârstă de 17 ani l-a înjunghiat pe șoferul unei mașini de ridesharing. Totul pentru o diferență de preț de doi lei

Șofer al unei mașini de ridesharing, înjunghiat de un adolescent în vârstă de 17 ani
Șofer al unei mașini de ridesharing, înjunghiat de un adolescent în vârstă de 17 ani